Aparentele... sau... Premisele....acestui blog. II.

Intr-o evidenta stare de ...introspectie...la acel moment.

"Aparentele...

Exista "un joc" pe care, la inceput, il invatam... pe parcurs il experimentam .....si in final, il pierdem sau il castigam ...in viata; "jocul aparentelor" ne duce de la agonie la extaz...si invers...

Plecand de la familie, prieteni, colegi, iubiti...totul poate avea multiple conotatii...in incercare de a te defini, de ati cunoaste limitele, de ati infrunta temerile si de a castiga lupta ta cu viata...

Se spune ca azi, suntem niste oameni civilizati, ca am depasit arhaica "lupta pentru supravietuire", in care viata e vazuta ca o jungla....Fals....Si, asta, o putem vedea in fiecare zi la tot pasul...Singurul aspect ce ne distinge sau ne propulseaza ca persoane evoluate, acum, fata de vremuri stravechi, este "jocul aparentelor"...un joc pe care il exersam si pe care incercam sa-l descifram, in fiecare zi...

Tipam dupa simplitate si... ne dorim complexitate...; suntem incitati si tanjim dupa profunzimea scopurilor nobile si... ne antrenam in valtoarea pasiunilor de moment pentru a simti ca traim...; vrem totul si nu vrem nimic...; este eternul principiu al dualitatii noastre, principiul contrariilor care ne definesc... Intre Da si Nu, intre Bine si Rau, intre Moral si Imoral...ne petrecem cu adevarat viata, sperand ca, in final, vom putea spune :"am fost un om mai bun decat am lasat sa se vada "

Avem nevoie de propriul nostru "joc" pentru a simti ca evoluam, avem nevoie de propriile noastre provocari pentru a sti cine suntem; avem nevoie de suferinte, deceptii, lacrimi pentru a ajunge sa ii intelegem pe cei din jur; avem nevoie tot timpul de ceea ce nu avem, pentru a ne dovedi ca putem fi mai buni...
Si totusi, de multe ori, indiferent de ce avem nevoie, ...ne dorim ...liniste, calm, intelegere, dragoste neconditionata...fie doar in intervalul cat ne incarcam din nou bateriile ...pentru a continua sa ne luptam cu noi insine sau sa ne luptam cu ce ne inconjoara, dintr-o dorinta fireasca de a transcede rutina, banalul, cotidianul ...

Ne place, nu ne place, "aparentele" ne definesc, iar daca suntem stimulati de acest "joc"...in sinea noastra nu ne dorim decat sa ajungem sa credem ca cei pe care ii iubim ne aprecieaza pentru ceea ce suntem fara "masti", cu bune si cu rele...

Fiecare din noi isi traieste viata, cum crede, insa cred ca cel mai frumos si-o traiesc cei care-si pot spune, la final:
" Am pierdut, am castigat, am suferit, am cazut, si m-am ridicat/
Intotdeauna m-am condamnat si m-am iertat;
Am crezut, m-am indoit, am ras, am plans si m-am inselat /
Viata mea a fost mereu intre bine si rau / intre paradis si infern / cu teama in mine si cu norocul prietenul meu."( Te voy a contar mi vida - Julio Iglesias) ".