Revin si arat ;)

Asa ar suna un inceput de fraza intr-o pledoarie in desfasurare, atunci cand avocatul incearca sa sublinieze instantei o idee sau un argument anterior mentionat, si care in opinia lui merita reiterat pentru a-si fundamenta apararea...

Ei, nimic din ceea ce am scris mai sus, nu are legatura cu titlul postului, insa oridecateori pronunt aceste cuvinte, in afara cadrului profesional, se intrevede un zambet pe fata mea, stiind de unde....mi se trage....:))

Asadar, am revenit, dupa o pauza destul de lunga, pe care, evident, mereu mi-o imput, dar timpul uneori poate fi extrem de comprimat, incat zilele trec fara a mai putea scrie sau citi, ceea ce e interesant pe net...Am prieteni, carora le promit...ca voi scrie mai des, dar evident ca nici asta nu poate fi un argument, atunci cand tumultul zilelor nu-mi mai acorda si timp liber...

Deci, n-am disparut...:)) Ultimele doua-trei saptamani m-am transformat intr-un soricel de biblioteca, ce a evadat in week-end in cluburi, ca deh.....daca eminenta cenusie toarce si intoarce argumente si strategii in timpul saptamanii, macar la sfarsitul ei sa poata sa se destinda...A functionat, dar cum ce-i mult strica...hop...ca soricelul dansator aproape ca a capitulat..:)) Nu te joci cu oboseala...cand vine, te rapune cu dobanda si castig :)), lasand in urma epuizarea. Daca epuizarea fizica o tratezi cu ....somn mult(asta pentru cine poate:))), cu epuizarea psihica nu te joci...acolo trebuie sa ai grija....;)

M-am amuzat si m-am intristat, in ultima vreme, intr-un joc arhicunoscut al soarecelui cu pisica, ce din pacate se pare ca nu ma mai atrage, rezultatele fiind mereu aceleasi: cineva crede ca e pe val, si de fapt, usor, usor, devine atat de previzibil...ca poti sta linistit si sa-i anticipezi miscarile inverse, fata de ceea ce ii sugerezi sa faca sau sa zica...Mai cazi si tu in jocul asta, ca deh, nu esti de stanca...;) Ceea ce scapa din vedere jucatorul este ca sinceritatea dozata este, de la inceput, si nu pe parcurs, arma invingatorului...Minciuna il descalifica din start, si cu fiecare noua ratare in sfera credibilitatii, nu face decat sa-l faca sa alunece pe topoganul vietii treptat pana la indiferenta ...Unii se joaca toata viata, si nu realizeaza decat foarte tarziu sau foarte dur, ca oportunitatile s-au dus, ca aproape nimic nu au realizat si ca, cel mai trist, sunt singuri...Si nu e vorba de o singuratate asumata, ci de o frica de a se (mai ) atasa si de a vedea ca cineva se ataseaza emotional de el...Dar acest aspect, devine exclusiv problema jucatorului...insa trist sa-l vezi cum aparent este entuziast, vesel, sarmant si cu potential, iar intr-o discutie cu el insusi devine cel mai nefericit om; refulariile de pana atunci nemaiajutandu-l sa ridice privirea in sus si sa zambeasca spre viata lui care trebuie sa mearga mai departe, desprinzandu-se astfel din lanturile trecutului si ale durerii...:(

Eh, unii jucatori raman prinsi mult timp in sfera atemporala a ranilor vechi, altii trec peste ele, primind o noua sansa spre o viata, care sigur si-o doresc mai frumoasa si cu adevarat implinita...:) Felicitari celor din urma, pacat pentru primii...