Postări
Stiu ca am stiut intotdeauna. Pe scurt. Recunosc ca am stiut de cand s-a pus prima data problema. Si am mintit. Da, am mintit. Am inceput prin a ma minti pe mine. Pentru ca daca eu credeam, asa era mai usor sa creada si ceilalti. Apoi te-am mintit pe tine. Si la sfarsit...am mintit restul lumii noastre.
Pentru ceva timp, a functionat, minciuna a tinut.
1.De ce am mintit: Am mintit pentru ca era mai usor de suportat si pentru ca vroiam sa cred ca minciuna e adevar si nu invers. Cu toate ca stiam, speram sa nu fie asa, speram sa mai existe o sansa sa ma insel in ceea ce stiam. Am vrut sa pictez realitatea cu culorii mai frumoase, mai vii, culorile unui tablou de valoare. Am vrut sa fie acel tablou, capodopera, care dainuie.
2.Cu ce am mintit: Am stiut uratul adevar si pentru ca nu am vrut sa il aceept l-am camuflat in altceva. Ce am stiu? Am stiut ca nu va merge...pur si simplu. Imi era mai usor sa creez si sa traiesc o minciuna, decat sa accept crudul adevar.
3.Ce s-a intamplat: A functionat treaba un timp, destul de bine chiar, apoi mai greu, dar mergea inainte. Apoi a stationat. Dupa care...tine-te, a luat-o la goana inapoi.
Si mai stiu si ce am simtit cand s-a spart buba cu minciuna. Macar daca o spargeam mai devreme, dar nu, am lasat-o sa creasca, pana cand a bubuit. Si a facut din capodopera mea un mare kitch.
Concluzia: Cel mai mult ma doare ca m-am mintit pe mine. A ramas acum dezgustul, sila, umilinta, si multa tristete. M-a sfasiat.
Asa ca, imi cer scuze mie, ca m-am amagit si ca mi-am provocat atat suferinta.
To you…I don’t love you anymore...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu