"Tematica", in acest caz, inseamna exercitarea profesiei; o meserie aleasa tocmai datorita plajei largi de optiuni care ti le ofera....o meserie dinamica, explorativa, incitanta si evolutiva...Avocatura iti ofera posibilitatea sa stai la birou si/sau sa calatoresti; sa oferi sfaturi profesionale si/sau sa-ti sustii punctul de vedere sub presiunea argumentelor contrare in fata celui de-al treilea; sa descoperi zi de zi lucruri noi, ce depasesc sfera competentelor tale, si culmea sa trebuiasca sa le combati, ceea ce te obliga sa le inveti intai; sa-ti ofere independenta, nu inainte de a te invata ce inseamna dependenta; sa te oblige sa studiezi permanent si/sau sa-ti dea posibilitatea sa-i inveti pe altii....si as putea continua sa tot scriu....cu greu ajungand sa epuizez...ceea ce poate constitui un stil de viata, atunci cand pasiunea ia locul ...unei necesitati, obligatii sociale, un "dat":...trebuie sa muncesti!
Asadar, calatoria a avut destinatie Constanta si a inceput la 5 dimineata...Greutz tare sa te trezesti dupa 2 ore jumate de somn, dar avand in vedere ca ...nu conduceam eu, nu prea aveam cum sa intarzii...prea mult;)...Tup repede, echiparea, si sari in masina, alaturi si de Dee( prietena mea), care nu a rezistat tentatiei de a vedea marea... Am sperat sa mai atipesc prin masina, dar nu a fost chip....asa ca sub acordurile triste ale muzici grecesti, am privit cum mijesc zorii unei dimineti capricioase, ce prevestea...nori si ploaie...N-au intarziat primii stropi...Parea ca undeva in zare...vine potopul...Drumul pe autostrada intotdeauna m-a plictist cumplit...
Dupa Fetesti, era deja lumina, si pentru a ne smulge un zambet pe fatza, zorii acelei zilei ...ne-au intampinat cu imberbe raze de soare, cu un verde aprins al frunzelor de copaci, cu forfota oamenilor preocupati de a relua un ritual al fiecarei zile, preocupati de a ajunge la locul de munca.....Conversatia era si ea inceata si sacadata, amenintata de ...somnul care ne pandea, in fiecare clipa...Dar cum sa dormi, cand esti sofer, dar stai in dreapta...?! Deci, ochii mei erau din cand in cand directionati catre cel care conducea si care era profund atras de ganduri amestecate...Stiam cel preocupa, dar nu era momentul sa-l intrerup....In speranta ca atmosfera se va mai destinde, am inceput sa povestim, eu si Dee, ultima noastra calatorie la mare...si, nu stiu, cand am ajuns in Constanta...
Odata ajunsi acolo, atmosfera s-a mai animat:.....am ajuns noi, dar unde este tribunalul? Stiam strada, dar nu stiam exact locatia.... Ne-am spus..., nu-i nimic, intrebam,...si am avut proasta inspiratie sa intrebam pe niste domni, intr-o statie de autobuz, chiar la intrarea in oras....Raspunsul a fost unul previzibil: Nu suntem de aici... ! Pai da, ca ei erau navetistii... :)) Am pus pe seama oboselii, si intrebarea, si raspunsul....si am mai parcurs un bulevard....asteptand un raspuns elucidator...Pai sa nu va ganditi ca l-am si primit...nuuuuuuuu...decat ceva de genul:....drept inainte, la primul semafor la dreapta...si apoi, la al doilea semafor, la stanga, si mai intrebati:))...In final, am ajuns...in fata unei cladiri mult prea linsitite, insa ceasul arata doar 8 fara 10, deci mult prea matinali...Buuuuuun, am ajuns noi, dar unde gaseam sa bem o cafea... ? Am observat nu prea departe scris...cafea, ceai, mic dejun...si scris mare pe usa...deschis...Dar, doar asa, de amuzament, ca usile erau bine ferecate...Ne-am amuzat...si ne-am consolat cu ideea ca o vom bea mai tarziu...asa ca ne-am indreptat spre Tribunal, crezand ca o sa termin repede....Ehehehe...normal ca n-a fost asa, insa ai mei prieteni au achiesat ....si au stat in sala, ...privind, probabil, plictisiti si adormiti...proceduri, persoane, discursuri....si, in final, si pe mine ridicandu-ma si vorbind "limbi straine"...si nu o data, de doua ori...ca deh...judecatoarea a mai dorit sa-mi vina si adversarul, dar acesta n-a binevoit...Dupa ceva ore, am iesit din tribunal, cu o dorinta arzatoare de a bea nu o cafea, ci 2 mai mari....
Ne-am suit in masina si deja cu toti eram atenti la prima cafenea care ne iese in cale...Nimic interesant...asa ca, la un moment dat, am realizat ca sunt intr-o zona cunoscuta...eram in apropierea pietei Ovidiu...Stiam ca sunt cateva terase deosebite, insa eram si foarte aproape de Cazino...si mai ales de ...Mare....Am trecut cu masina prin apropiere, admirand
frumusetea unei imensitati gri, agitata si intunecata...intr-o imensa contradictie cu soarele care scalda faleza...Era ca si cum razele lui se opreau acolo unde marea incepea...Am lasat-o in urma noastra, nedorind ca starea prietenului nostru sa se deterioreze, sub o priveliste melancolica...si am ajuns la terasa ...Un locsor primitor, la o rascruce de doua stradute, ce fusese inaltat pe un piedestal de lemn, cu scaune impozante si confortabile....cu mese micute, maro, ce imitau scoarta de copac ...si cu flori primavaratice...Nu ne-am asezat ...si bine am facut, pentru ca nu deschisese inca...Offffffffffff, cafeaua aceea ar fi fost atat de bine venita...! Ne-am mai invartit un pic si am ales urmatoarea locatie, Scoica...cu succes de data asta:)...Fiecare am comandat cate o cafea mareeeeeeee...si atat eu cat si Dee...asteptam momentul sa ii surprindem amicului nostru....un zambet, pentru a putea dezbate ceea ce-i aducea tristetea pe chip....N-a fost usor, dar am reusit...si avem credinta ca o vorba buna, o interpretare diferita si o explicatie noua...l-au facut macar sa reflecteze...si intr-un sens pozitiv...Macar, la intoarcere, starea lui parea a fi mai buna, acordurile muzicale ale unui nou CD inveselind atmosfera...Desi marea o lasasem in urma, si odata cu ea, si mica evadare din cotidian; ne simteam cu totii ca si cand avusesem o jumatate de zi de vacanta...Doar oboseala, parea ca ma apasa din nou, dar ziua, cel putin, pentru mine nu se sfarsise...Telefoanele erau semnul ca e nevoie de mine, cu diverse probleme, neputand sa-mi aloc un moment de odihna, in drum spre Bucuresti...Parca cineva mi-a auzit gandurile, si linistea a intervenit odata cu descarcarea bateriei de la telefon....Stiam ce va urma cand ajung la birou, dar macar 1 ora puteam sa stau relaxata, sa rad si sa ma zbantui, in masina...in compania celor doi prieteni, preocupati doar de cum ne vom petrece timpul liber in saptamanile viitoare...
Oricat de obositoare sunt aceste drumuri si oricat de scurte, pe atat de valoroase sunt...Iti dau senzatia ca spatiul in care iti petreci viata nu este unul limitat...Locuri si oameni noi, fie chiar intr-un context litigios, te imbogatesc sufleteste... Mi-a placut, ca de fiecare data, si urmatoare calatorie "cu tematica" va fi in curand...
Postări
