Altruismul - fateta subliminala a egoismului?

Citeam de curand o teorie interesanta despre "egoism, egotism" si o paralela firava intre egoism si altruism, ce tindea sa le explice relativ similar...A fost ca o sclipire a unor ganduri ce mi-au mai trecut fugitiv prin minte...
Distinctia dintre cele doua concepte : altruism si egoism, din punct de vedere ideologic o stim cu totii; antonimice, antagonice, se incadreaza in sabloanele "binelui" si "raului"... Si daca din nevoia de a simplifica, explica si sabloniza, s-au gasit definitii a doua concepte, care, in realitate, in sfera trairilor umane, nu cunosc bariere atat de clare, uneori suprapunerea lor putand fi totala...?
Nu cumva daruim, din nevoia de a (ne) demonstra ca suntem (mai) buni sau din nevoia de a crede ca si noua ne vor darui altii in situatii similare?
Nu cumva nu judecam, din nevoia de a nu trece prin procesul judecatii altora ?
Nu cumva intelegem nevoile si trecem peste defectele altora, pentru ca vrem ca la randul nostru sa fim intelesi?
S-ar putea spune ca si aici altruismul, se delimiteaza de egoism, prin izvorul acestor sentimente.Oare? Nu cumva altruismul este o forma mascata a propriului nostru egoism: nevoia noastra! Da, nevoia poate avea un fundament pozitiv, dar exhiba din noi in afara....nu neaparat pentru ceilalti, ci mai mult pentru noi!
Poate parea ca e o abordare perversa a naturii umane, dar cred ca ne-am intalnit cel putin odata in viata cu intrebarea:
Nu cumva iubesc din nevoia de a iubi ? Suna egoist nu-i asa?...Suna oare mai rau sau mai bine decat : Nu cumva iubesc din nevoia de a fi iubit?
Tind sa cred ca uneori; nu generalizez, nu stigmatizez sufletele inocente, dar procentual acestea din urma sunt 1% din masa sufletelor; suntem altruisti pentru ca avem o astfel de nevoie puternica in noi si pentru noi, si mai putin pentru ceilalti....
Replica dintr-un film vazut recent poate fi un exemplu edificator:
"Aveam un unchi care la fiecare reuniune de familie aducea un tort. Toti eram incantati de gestul lui si-l consideram un om generos. El, insa, mi-a recunoscut, la un moment dat, ca nu era deloc generos, ci ii placeau dulciurile; iar logica gestului lui fusese mereu aceeasi: Daca aduci un tort, sigur ai dreptul la o felie."
Asadar altruismul poate masca, se poate suprapune total egoismului, lasand distinctia sa se faca doar sub aspectul perceptiei celorlati fata de gestul fiecaruia si mai putin asupra realei intentii ce a stat la baza gestului. Aparentele, sabloanele si definitiile ne scapa printre degete adevaratele sentimente, trairi si perceptii...irosindu-ne uneori timpul si cel mai grav...viata....

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

1 anisor :)

Acum aproximativ un an, am initiat acest blog din dorinta de a ma exprima si altfel...A fost si este un proiect, care l-am privit ca pe o fereastra spre interior si spre exterior...Am impartasit acest proiect cu prietenii, lasandu-le libertatea de a scrie ce vor si cand vor....Dupa cum s-a vazut, nu ne-am propus sa obtinem locuri fruntase in ierarhii din domeniu, nu am tintit atragerea cititorilor, dar ne-a inveselit sufletul fiecare comentariu pe care ni l-ati adresat, ne-ati adus zambetul pe buze cu fiecare click pe posturile acestui blog...si pentru asta : va multumim frumos!:)

Pare ca inceputul acestui an nu a fost atat de prolific, asa ca ne vom pune pe treaba; unii din noi, cel putin...:))

"The team" va invita in continuare sa ne treceti pragul, privind spre ...parti ale sufletelor noastre...O zi excelenta:)!




  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Erase

Cateodata as vrea sa uit. Dar daca as uita, as uita si cine sunt. Amintirile...doar ele raman pana la capat . Ceea ce pastreaza mintea, nimeni nu poate lua.
Unele exepriente sunt neplacute. Ele te-au facut sa suferi, sa te simti umilit, jignit, nerespectat, neiubit, singur, fraier, cel mai fraier, inselat, dezamagit, etc. Pe astea vreau sa le uit, insa imi dau seama, ca si ele contribuie la ceva, la formarea mea, la maturizarea mea, la cunoasterea oamenilor si a vietii (vorbesc la modul general). Ma gandesc ca da, ma intaresc, ma modeleaza, stiu ce sa fac/sa nu mai fac in viitor, insa as putea sa ma lipsesc de astfel de momente. Daca totul ar fi mereu bine, ce imi trebuie sa ma intaresc? Teoretic nu as avea nevoie de cine stie ce tarie pentru a trece peste probleme, ca doar nu am probleme. Stiu ca suna utopic, dar daca totul ar fi bine...ei atunci ar fi mai usor. Mai slab, dar fericit :)) . Pana la urma nu suna atat de rau. Atunci cand treci printr-o experienta neplacuta, chiar daca este vorba despre ceva ce ti se intampla la munca, sau in viata perosnala, te marcheaza, te doboara, si pana iti revi e al naibi de greu...asta daca ai noroc sa iti revi si nu ramai marcat pe viata :)) . Ei, iti revi, dar schimbat!
Cred insa ca nu as vrea sa uit chiar totul. Selectiv. Nu as vrea sa uit: lumina soarelul in unele dimineti, mirosul de proaspat de dupa ploaia de vara, linistea de duminica dupa-masa, ochii si buzele lui, locurile noi pe care le-am vazut, lanul galben de flori, vazut din masina, mirosul florilor de tei, caldura trupului de langa tine dintre asternururi, serile tarzii cu prietenii, cadourile primite si oferite, necunoscutul de pe strada care mi-a zambit, pozele din copilarie, melcii de dupa ploaie... etc etc.
Dar cateodata as vrea sa uit...

De vazut: „Eternal Sunshine of the Spotless Mind”

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS