De ce nu scrii?

"As vrea sa scriu o nuvela sau un roman". "De ce nu scrii asta? Vai, ce metafore folosesti! Clar, tu ar trebui sa fii scriitor." De cate ori ati auzit asa ceva? De cate ori ati fost momiti de asa cuvinte care sa va faca sa va asezati in fata unei coli albe la masa de scris sau, mai nou, in fata calculatorului? Pana si mie mi-a fost dat sa aud.
De ce subliniez asta? Pai, pana sa plec in armata, ca sa zic asa, nu cred ca am scris nimic de capul meu. La scoala generala aveam mari probleme la orele de compunere. Nu tu muza, nu tu inspiratie! De obicei mama, plus niste vecine isi bateau capul cu temele mele sau ca tot romanul inventiv, cautam prin carti de comentarii literare si copiam cat mai mult.
"Cat ai facut ma, compunerea?"
"Am scris trei pagini."
"Te-ai scos! Am doar una jumate si am scris mare."
Nu prea conta ce ai scris, ci cat.
Riscul era, cred ca in liceu am patit asa ceva, ca sa copiem multi din aceeasi carte de comentarii, ca doar nu era Internet atunci ca sa ai mai multe solutii. S-a trezit "ala de romana" (A murit saracu'. Era nevinovat, mai ales in ale literaturii romane. Cica ar fi scris carti la viata lui. O fi scris asa cum scriu eu acum.) ca trei sferturi de clasa imbratiseaza aceleasi .....idei. Sfertul ramas chiulise ori nu isi facuse tema.
In armata insa am scris "neste" chestii la "renumita" revista a unitatii militare. PRO ....ceva, imi scapa titlul acum. Si sa mai zici ca nu e armata buna la ceva. "Creatiile" mele mi-au adus 3 zile de permisie, un borcan de 800 plin cu inghetata la varsat si porecla de "baiatul cu valiza". Va zic eu alta data cum a fost cu treaba asta.
Acum sunt invitat sa scriu aici. Multumesc DMC! Acum "te iubesc" cum mi-am iubit invatatoarea si profesorii de romana la orele de compunere.
Sa nu va asteptati la cine stie ce Eminescu pentru ca nu se mai da. Sa nu va asteptati la cine stie ce pui de Sadoveanu ca s-a terminat. Sa nu va asteptati la chestii smechere a la Patapievici ca nu se mai baga.
Deci (asa mult imi place cuvantul asta, e clar se apropie de final, nu?) daca e vreunul care nu are ce sa faca si citeste ce debitez eu aici, de ce ai vrea sa scrii un roman? De ce sa lasi ceva scris posteritatii, in afara de testament?


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Rautatea ...e in natura noastra mai mult decat credem?

Recunosc ca m-am tot gandit zilele astea, daca sa abordez sau nu acest subiect, insa avand in vedere ca imi tot bantuie gandurile in ultima vreme, am ales sa scriu...despre "rautatea gratuita"(ii zic eu)...cat de mult ne caracterizeaza si de ce simtim nevoia sa o scoatem in fata, atunci cand nu exista niciun fel de presiune si/sau restrictii....Am numit-o "rautate gratuita" pentru ca ea nu aduce niciun avantaj, nu are nicio finalitate...doar explodeaza la un moment dat:...violenta fizica si/sau verbala fiind expresia clara a acesteia...Nu ma refer, aici, la refulari, complexe, deviatii psihice, ci ma refer...la o expresie a dezumanitatii intr-o stare generala de bine...Mai exact, cine a vazut filmul "Dogville", intelege mai bine la ce ma refer...
Nu vreau sa intru intr-o discutie ideologica despre binele si raul din noi; nici macar intr-o hora a argumentelor pro si contra a ceea ce religia crestina sustine si ceea ce infiereaza, fiind eu insami, de ceva vreme, intr-o disputa cu "Cel de Sus", neintelegandu-l si neputand sa ma fac ca inteleg...Poate ca tine de ceva mai multa maturitate sau nu...dar abandonul in voia Lui, nu a reprezentat pana acum o alternativa viabila...
Ceea ce ma oripileaza este faptul ca rautatea gratuita imbraca de cele mai multe ori forme extreme; lasand in urma dezgust, rani de neinchis, victime directe si colaterale...
De ce crestinii au trebuit sa treaca prin sabie si foc locuitorii vechii Alexandrii, care-i primisera si le acceptasera credinta si traditiile; de ce au distrus tot ceea ce reprezenta dovada progresului cultural; de ce i-au acuzat de vrajitorie pe cei care erau preocupati de trairi mai intense, decat credinta intr-un D-zeu pe care nu-l negau, doar il situau la stadiul celorlalte credinte? Am putea spune ca in acele vremuri oamenii erau destul de primitivi in gandire, si totusi toleranta era unul din principiile noi credinte: Iisus, si apoi, Noul Testament, nu incitau la crima impotriva celor care impartaseau alte credinte, din contra, infierau asta...
Astazi, notiunea de "toleranta" este din ce in ce mai mult aclamata, teoretizata, si mai putin pusa in practica...Mai mult, astazi cand primitivismul este o notiune rupta din cartile de istorie sau din realitatiile lumii a treia, structural ne dovedim rai, fara motiv si fara rezultat...Este dezarmant sa vezi asta...si de neinteles...

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Coincidenta simpatica:)

Zilele trecute incercand sa intru pe adresa de web a acestui blog, google mi-a rezervat o surpriza frumoasa, nu m-a directionat direct la aceasta adresa, ci mi-a desfasurat in fata ochilor tot ceea ce el arhivase sub titulatura "DMC&Friends" si pe primul loc aparea "DMC&Friends&Family":)
In primul moment am ramas un pic surprinsa, stiind ca n-am schimbat denumirea blogului, desi, o amprenta importanta o are si familia noastra a celor care scriem aici; si totusi, de unde schimbarea...?
Nu era vorba de o greseala, ci de o coincidenta simpatica: era site-ul "DMC&Friends&Family" al unui centru medical din Detroit, USA; coincidenta continuand si sub aspectul specificului : Candva, acum foarte multi ani, cu o siguranta demna de ingenuitatea copilariei, la intrebarea ce voi alege sa profesez in viitor, spuneam : medicina chirurgicala. N-au trecut multi ani, si dintr-o inexplicabila alegere, viitorul profesional l-am statuat intr-o directie diametral opusa: domeniu juridic, ceea ce s-a si concretizat. In timpul primilor ani ai facultatii de drept, mi-a readus in atentie aceasta coincidenta: a ceea ce prefigurezi ideatic ca vei face si a ceea ce in fapt faci: doi colegi meritorii incepusera facultatea de medicina si-si intrerupsesera studiile, pentru a urma cursurile Facultatii de Drept, fara sa existe o explicatie logica, chiar si pentru ei, a alegerii lor finale...Nici in cazul lor, nici in al meu, nu existase o influenta din partea familiei in sensul indreptarii pasilor vietii profesionale spre o directie sau alta...:) Era pur si simplu...ceea ce trebuia sa se intample...
Daca ar fi sa speculez si sa gasesc o similitudine intre cele doua, as putea spune ca pragmatismul si sangele rece le apropie, asa cum influenta emotivitatii dedicata fiecarui caz in parte apropie profesionalismul de umanism intr-o simbioza ce aduce finalitatea: succesul.
Ramane deschisa intrebarea retorica: ce alegem si ce ne este prefigurat in viata?:)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS