Byron si Urma...noile mele revelatii

Atat Byron, cat si Urma..le-am ascultat "live" pentru prima oara, saptamana trecuta, in Silver Church...Prietenii mi-au tot vorbit despre cat de fenomenali sunt, mi-au trimis mp3 si clipuri cu muzica lor...mi-au placut si cam atat...Le-a trebuit ceva timp sa ma convinga sa merg la un concert, ca sigur imi voi schimba parerea...Si da, mi-am schimbat-o radical, de data asta! Mai avusesem o tentativa ...la un concert Byron in Fabrica, dar am fost profund dezamagita de sonorizarea execrabila si am plecat foarte repede...

So.... revenind la cele doua concerte, pot spune cu mana pe inima ca sunt cel putin unele din cele mai bune formatii de la noi, sub toate aspectele: muzica, sunet, versuri, instrumentisti, voce, popularitate, originalitate...Nu am cum sa compar cele doua prestatii, pentru ca asa cum spune un principiu de drept "comparam doar ce se poate compara", insa sigur timpul ii va propulsa pe scara valorilor muzicale...Vom trai si vom vedea, si le doresc sa aiba consacrarea si pe plan international, cat mai repede cu putinta, iar noi toti sa ne bucuram de cat mai multe clipe magice in compania muzicii lor...

Byron si-a lansat noul album "A kind of alchemy" din care eu una recomand cele care mie una mi-au placut foarte mult: The Night, Zeitgeist, Sirens, War....Primul album "Forbidden Drama" este la fel de spectaculos, eu una retinand " On the road", "Watercolor", "Blow up my tears" ...



Urma si-a reluat concertele dupa o pauza destul de lunga, urmand sa-si promoveze in scurt timp noul album, "Lost End Found", piesa "Terminus" fiind exceptionala...De pe celelalte albume, va puteti delecta cu piese precum: "Buy me with a coffee", "Wishlist", "Slide", "Get a Life", "This time".



Felicitari ambelor formatii si nu in ultimul rand clubului(Silver Church) care a organizat un ciclu de evenimente muzicale de exceptie.

Enjoy the beautiful music!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

M de la muzica

Music is happiness. Music is lust. Music is peace. Music is silence. Music is pain. Music heals all wounds. Music is crying. Music is caring. Music is a message. Music is air. Music is everywhere. Music is a colour. Music is me. Music is you. Music is all. Music is laughter. Music is belonging. Music is forgetting. Music is forgiving. Music is hate. Music is feeling. Music is a best friend. Music is always there. Music is vibration. Music is fun. Music is sensing. Music is grief. Music is remembering. Music is medicine. Music is sacrifice. Music is coffee and wine. Music is spring, summer, autumn, winter, all into one. Music is speaking. Music is seeing. Music is expressing. Music is more than beautiful. Music is inspiration. Music needs no words. Music is forever young. Music is art. Music is love.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

"Idiotul" de F. M. Dostoievski

Literaratura universala ar fi schiopatanda fara opera marelui F. M. Dostoievski, asa cum cea rusa : n-ar excela intr-o analiza psihologica atenta; n-ar surprinde atat de detaliat fresca societatii si n-ar fi atras atatia cititori intr-o goana nebuna de a savura mental fiecare cuvant, paragraf, capitol si, in final, operele literare.

Incep prin a spune ca in perioada cand parcurgeam mii de file pe zi, nu am fost pasionata de operele literare ale autorilor rusi, cu o singura retinere...Stiam ca nu e momentul, dar ca undeva mai tarziu...trebuie sa citesc Dostoievski; imi propusesem si care va fi primul roman, "Crima si Pedeapsa"....

Anii au trecut, incluzand si perioada lecturii exclusive a unor lucrari de specialitate, cu lipsa de dorinta de a mai deschide si altele, de alt gen...revenind la ceea ce m-a definit ani buni....si am ajuns si la Dostoievski, picandu-mi in mana..."Idiotul", un roman spectaculos, vibrant si, pe alocuri, demonstrativ.

Povestea "printului " Miskin, a carei genealogie indepartata ni-l prezinta ca fiind de vita nobila , incepe si se termina intr-un azil din Elvetia, intr-o clinica de dizabilitati mentale, ciclicitatea lasand loc doar unei brese mentale elucubrante, ce-i ofera personajului principal sa se prezinte ca un novice intr-o realitate pe care incearca sa o palpeze si sa prezinte o realitate a societatii ruse, marcata de  idealismul si patriotismul exacerbat al clasei de jos, de parvenitismul clasei de mijloc si de  ipocrizia si superficialitatea clasei de sus; exceptiile sunt cele care dau frumusete acestor pagini...

"Idiotul" nu este doar povestea unui tanar lovit de "idiotie", (s.n.."debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani"); ce pare ca a depasit acest handicap, ci este si metafora celui care nu se incadreaza in sablonul social al vremii sub aspectul mentalitatii, comportamentului si experientei de viata.


Ceea ce incanta este analiza asupra psihologiei condamnatului la moarte.

Ceea ce oboseste este analiza asupra psihicului tineretului rus, ce marcat de o viata mizera are setea hulpava a cunoasterii si a necesitatii exteriorizarii propriilor idei, in lipsa unei experiente de viata, ce le-ar conferi credibilitate( Ippolit).
Ceea ce intriga este prezentarea a doua caractere feminine(Nastasia Filipovna si Aglaia Epancina), aparent prezentate in antiteza si de care "printul" Miskin pare a fi legat sentimental, pe care le intelege si le absolva de nebunii, rautati si capricii, pe care crede ca le iubeste, dar nu stie sa o faca decat sub aspect platonic. In acest context, "copilul" se dezvaluie de sub masca "inteleptului," naivitatea lasand sa-i scape printre degete viata, incheindu-si misiunea printr-o noua si ultima criza de idiotie, ce-l readuce in stadiul precar al sanatatii mintale de la inceputuri.


"Idiotul" este un roman si o poveste ce te fascineaza, acolo unde realismul si idealismul se intrepatrund atat de perfect, incat poti confunda situatiile; acolo unde viata oamenilor simpli se intrepatrunde cu viata asa-ziselor elite, imprumutand unii de la altii calitati si defecte; acolo unde iubirea nu se manifesta decat ideatic; acolo unde fiecare din noi descoperim de fiecare data cand o citim....noi valente...A fost o prima lectura, o prima impresie...si in mod cert nu va fi singura...Spectaculos de trist si de frumos! O recomand cu toata increderea:)!



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Mood...

 You have to wait...until you're encovered...
 You have to wait...with someone naked...
 and then...
 You have to wait...some more...

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

De la Vaya Con Dios ...la Phoenix... in plina raceala!

Doua seri in acorduri muzicale, sub presiunea intensa a unei raceli serioase, care-si face mendrele...Niciunul din cele doua concerte nu erau programate, insa promisiunile odata facute, trebuie si onorate...:) Asa ca m-am impartit, in prima seara, la Sala Palatului, a doua seara, in Silver Church ...Muzica a fost si va ramane mereu o pasiune, indiferent de gen, de vremuri si de oameni...Spuneam acum ceva vreme ca am sarit de la un gen muzical la altul de-a lungul timpului fiind atrasa de tot ceea ce ma ajuta sa exteriorizez ceea ce simt...bucurie, tristete, fericire, melancolie, dragoste, lacrimi...Muzica imi este companionul de nadejde...

Intr-o prima seara geroasa a acestui sfarsit de an, m-am dus la concertul sustinut de Vaya con Dios la Sala Palatului...Starea de rau era la apogeu, si dorinta de a ma adaposti intr-un loc calduros, mi-a transmis semne de somnolenta, cu primi pasi facuti in incinta salii...Mmmm, ma si vedeam cum trageam intens de pleoape....dar, surpriza, locurile erau nicimaimult nicimaiputin decat la loja oficiala...Auch:((...Cum as putea eu sa ma mai scurg pe scaun cu reflectoarele in ochii...?! N-am asteptat prea mult si pe scena au aparut : vedeta impreuna cu o trupa de instrumentisti remarcabili..Fie vorba intre noi, ei au facut tot show-ul, vocea distinsei doamne parand sa se piarda din ce in ce mai mult...N-a fost una din seriile ei reusite, nu a interactionat cu publicul prea mult, nu a interpretat piese noi...insa muzica ne inducea o stare de bine...N-am fost niciodata extaziata de prestatiile Vayei con Dios, dar recunosc ca doua sau trei melodii mi-au placut, ceea ce fiecare din noi cunoastem despre ea:..."Nah, nah, nah" , "Puerto Rico", "What's a woman"...Stupoarea a fost cand am realizat ca ascultam si "cover-uri", desi venisem la concertul unei trupe consacrate cu repertoriul propriu....Ei asta nu e chiar de dorit, si cred eu ca ar trebui sanctionat de catre publicul mult prea respectuos...Oricum linistea din sala imi aducea aminte de una din seriile de la festivalul "George Enescu", care se desfasurase aici cu cateva saptamani in urma...doar ca acum linistea nu-si avea rostul...Deja ma uitam la ceas, sperand ca voi pleca repede si ca rabdarea nu-mi va fi pusa prea mult la incercare...iar gandurile mi-au fost ascultate....Dupa o ora si jumatate si-au incheiat concertul, iesind din sala, la fel de linistiti cum intrasera, insotiti parca de mai multe aplauze...Nici un ritm, nici o sclipire, nici un castig....o muzica buna, dar plata...; o seara banala....Si totusi...au revenit pe scena....pentru inca doua melodii...Ei, pentru maxim 10 minute, am simtit ca a meritat sa vin..."Schimbarea la fata" avusese loc in culise, pentru ca pe scena au (re)intrat altii.:..profesionistii au inlaturat amatorismul cu care fusesem serviti pana atunci...La ultimele doua melodii au ridicat sala in picioare, au deschis sufletele si glasurile tuturor, ne-au dezmortit trupurile tintuite de scaune...si au fost recompensati cu aplauze furibunde...Si totusi, acesta sa fie profesionalismul unei trupe de succes....o farama de extaz...?! Gustul nu a fost unul placut, desi am parasit sala in euforia data de acordurile finale ale unui contrabas, a unui pian, a unei viori si a unor tobe geniale...Artistii ar trebui sa stie ca publicul simte ...cand ei canta pentru a trai...si cand traiesc pentru a canta...!Apropo, o sala de spectacol nu este chiar varianta optima pentru un concert al unei formatii de muzica pop!!!

A doua seara, parca mai putin friguroasa, dar mult mai obositoare, a inceput cu o goana cu masina prin Bucuresti, intr-o aglomeratie de nedescris si cu atentionarea vizuala a ledului...Nu mai e benzina! Ok, ne oprim sa punem benzina, dar unde?...ca in nebunia din oras era imposbil sa intorci...asa ca o manevra riscanta m-a readusi in centru, acolo unde tineam minte ca ar putea exista o benzinarie apropiata...Eram deja in intarziere, ar fi fost culmea sa mai fac si "pana prostului" fix pe dealul de la Academia Militara...!:)) Nici macar blonda nu eram, ca sa am o scuza, asa ca...."daca e bal, bal sa fie"....:))...Am ajuns intr-un final apoteotic, acasa, sa ma dezechipez si sa fug repede la concertul lui Phoenix......Ehehe, dar, raceala dragutza mi-a reamintit ca e atenta la fiecare schimbare de aer....de la rece la cald....ups.!...m-ar fi rapus imediat ! Incaodata nu puteam sa zic "ma bag in pat, iau doctorii si altadata concert", pentru ca o alta promisiune trebuia onorata...Asa ca am plecat spre Silver Church, mai mult din inertie.... Am fost intampinate la intrarea in club de o multime de oameni, care se calcau in picioare, in dorinta de a asculta muzica dlor preferata...Mai tineri, mai in varsta, barbati si femei cantau impreuna cu solistul trupei Taxi...Ne-am strecurat prin multimea dezlantuita spre un loc retras de la bar...Ce oboseala, ce raceala, ce temperatura? Nimic din toate astea nu mai existau...era doar o senzatie de bine...In asteptarea trupei pentru care venisem, am putut observa cu usurinta fericirea si entuziasmul tuturor celor aflati in club...Sub titulatura " Galele Studentesti", show-ul sustinut de Taxi, Phoenix, Timpuri Noi a atras generatii diferite, in diversitatea de ritmuri si sound-uri ...demonstrandu-ne ca muzica este receptaculul vietii...Phoenix au fost de departe geniali, vibrand in sufletele tuturor...acordurile si versurile ce strabat timpurile, pastrand magia muzicii de cea mai buna calitate...Am trecut usor cu vederea peste "toanele si fandoselile" unora din componentii formatiei....si ne-am simtit excelent...Seara s-a incheiat cu trupa "Timpuri Noi" intr-o forma excelenta, ce a electrizat sala...Pentru mine una a fost o revelatie, pentru ca un concert de acum un an sau doi, de la Hard Rock Cafe, nu mai prefigura o noua tentativa de a-i credita cu mai mult decat o trupa bunicica, dar cam atat...De data asta, orele s-au scurs fara a-mi mai cerceta cadranele ceasului...si am pastrat o stare de bine si azi, cand scriu aceste randuri...

Promisiunile odata onorate, mi-au dat si satisfactia unor momente frumoase....in compania celor mai bune prietene...Va pupacesc de va zapacesc!:))...: asta e replica de la Itzi Bitzi (program de radio pentru copii, pentru necunoscatori):P!


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Cine sunt eu ?

Trec direct in pilaf, ca parca ciorba nu are sens in acest capitol.


Fiecare dintre noi practica un numar de activitati pe zi: te scoli, manaci, te imbraci, te duci la serviciu, bei o cafea, pleci la munte, mergi la un concert, te duci la club, mergi la restaurant, te duci la film, vezi o piesa de teatru etc. Ce faci in momentul in care devii putin confuz si te intrebi pe tine insuti o serie de intrebari foarte manipulatoare: chiar imi plac aceste lucruri? de ce le fac? am chef sa fac asta? vreau altceva ? de ce nu pot sa iau o decizie ?


Genul asta de momente pe mine personal ma arunca in Matrix, e adevarat ca nu sunt foarte dese, dar si cand se intampla prezinta un deranj destul de mare pentru starea de spirit.


Acum ceva timp (aproximativ doua saptamani) am avut o "deconectare" mare de tot, manifestarea acesteia fiind foarte ciudata: nu imi placea nimic, orice lucru care venea in spectrul meu de activitati, pe care as fi putut sa le fac, il detestam, simteam nevoia de ceva nou, ceva doar pentru mine, ceva venit si facut din propria mea vointa fara sa fie influentat de un factor exterior.

Evident ca dupa, apare refluxul (bai sa imi traiasca mie, ce m-a apucat? ca mie imi place sa .... si acum zici ca sunt nebun) care dupa cum spuneam se manifesta printr-o melancolie abrupta.

Dupa, ca un casetofon blocat te tot intrebi: cine sunt eu ? cine sunt eu ? cine sunt eu ? cine sunt eu?


La un numar considerabil de secunde distanta, am avut revelatia! Da da da ! Am spart misterul!

Raspunsul fiind unul foarte simplu: Eu sunt eu si sunt anumite momente in care am nevoie de timp doar pentru mine! E un fel de egoism necesar, cand te saturi de  lucruri si nu ai chef de nimic, trebuie sa iti dai seama ca ai stat prea mult prin civilizatie si ca trebuie sa iti iei un timp pentru tine, fara telefon, fara laptop, fara aglomeratie.

"EgoTimpul" meu s-a manifestat printr-o sticla de vin rosu, un pachet de tigari foarte bune si o carte veche, cantitatea de serotonina degajata in corpul meu a fost la gramaj maxim.


Morala zilei: Trage aer in piept si ciocneste un pahar in cinstea propriei persoane.



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Metafora...

"Ariciul" ...s-a hotarat sa-si mai inmoaie din tepi...O fi bine, o fi rau...timpul va hotara asta, insa nu va speriati...niciodata nu-i cedeaza pe toti...;)...intepatura lui punand sangele in miscare....:) In fapt, ii regenereaza, lasand sa-i cada sau sa se usuce....tepii ostoiti...Se stie ca, in caz de primejdie,  are nevoie de ridicarea ţepilor si ghemuirea într-un fel de minge, cu capul ascuns în interior, fiind unica lui solutie salvatoare. Altfel, despre animalutul singuratic şi nocturn se spune, din vechime, ca ar fi urzit lumea prin masurare, ce e drept facand destule greseli, deoarece relieful a iesit in cele din urma neuniform si partial accidentat.:)) Se spune, de asemenea, ca e animal sfant, in ciuda greselilor pe care le-a comis. Se crede ca diavolul poate lua chipul oricarei fapturi in afara de oaie, albina si arici. Oaia e blagoslovita, albina e sluga lui Dumnezeu, in vreme ce ariciul ramane sfetnicul Domnului si totodata un erou civilizator. Astazi,  exista si o noua specie, mai prietenoasă şi mai puţin înţepătoare, ce a devenit nouă modă în materie de animale de companie.

Blanduti, draguti si mai putin intepatori...dar tot "arici"...

Si, pentru ca, metafora aceasta mi-a fost sugerata de o foarte buna prietena(A.), am sa-i dedic acest post  arborand un zambet larg in acordurile unei  melodii superbe...si ii multumesc:)




P.S. Piesa lui Michael Buble - "Feeling good"  mi-a fost dezvaluita de unul din comment-urile de pe CeRecomand.ro. Enjoy it!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Intrebarea obsesiva a prietenilor mei...

Ma gandesc de cateva zile cum sa incep sa scriu acest post, subiectul devenind unul iminent, intr-o perioada in care cei din jurul meu cu obstinatie imi pun intrebarea: Cand te mariti? Am obosit sa raspund in fel si chip la intrebarea asta, si ce-i drept, am obosit sa o aud rostita...de cel putin 5 ani incoace(suna a cincinal...ce ai mai facut in ultimii cinci ani?:)))...So, dragii mei, va promit in modul cel mai ferm posibil, ca daca si cand se va intampla acest lucru: il voi face public!!!

Nu sunt si n-am fost, cred, niciodata adepta unei legaturi de acest gen, si nu pentru ca, in ultimul timp, am o meserie, care imi arata mai mult de ce sa nu fac acest pas....Nu! Nu e vorba de faptul ca ma plictisesc repede! Nu e vorba nici macar de faptul ca firea mea independenta ar contrazice o astfel de relatie...pur si simplu a fost NU. Poate e vorba de teama, poate e vorba de spatiu, poate e vorba de infrangerea unui sablon social....n-as putea spune despre ce e vorba...dar, in mod cert, pana acum, am refuzat categoric acest gen de angajament...

Optiunea casatoriei la 20 de ani a constituit panica.
Optiunea casatoriei la 23 ani a constituit incetarea iubirii.
Optiunea casatoriei la 25 ani a constituit amuzament.
Optiunea casatoriei la 26 ani a constituit rana.

De la 26 ani de ani, am incetat sa ma mai aflu in situatii care sa ma poarte invariabil spre un subiect delicat...El: Cand ne casatorim? Eu: Pai nu cred ca prea curand! El: Adica cand? Eu: Nu stiu daca...

Poate e vorba de moment, de prioritati, de persoane...si de multe alte elemente, care au convers in a-mi desfasura pasii in viata, fara sa ma marit pana acum si fara a-mi pune problema ca trebuie sa fac acest lucru.

Inteleg pe toata lumea, care se intreaba: DE CE NU?; ii inteleg pe parinti si pe bunici, care spera sa ma vada la casa mea( desi sunt, fie vb intre noi:))); la prieteni, care parcurg viata si asteapta sa ma alatur lor; la parteneri de afaceri, care ma privesc ca pe o femeie hotarata, autoritara si independenta, ce nu poate, zic ei, sa se simta incorsetata...Eu sper, la randul meu, ca toata lumea din jurul meu sa incerce sa inteleaga...ca un astfel de "pas in viata" tine de 2 persoane; ca nu am sa fac acest pas doar pentru a bifa si asta, si, ca, desi pretentiile mele sunt foarte mici....  pt. ceilalti... sunt foarte mari...si asta ma situeaza, de foarte mult timp, in sfera "oamenilor extrem de pretentiosi"...

Sper ca aceasta mica dezvaluire sa va raspunda la intrebarile obsesive care va framanta....si data viitoare cand ne mai vedem sau ne mai auzim...sa evitati sa reiterati o veche intrebare....Poate va veni ziua cand va voi suna eu si va voi anunta....ca sunt una de-a voastra, ca pana la urma sunt un om la fel de obisnuit ca si voi...:)

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS