Un crampei de ... rai


Am reusit sa evadez 3 zile, la munte, dupa o reteta deja cunoscuta...eu si zapacitu meu de var...facem planuri, din timp, ...si ramanem in stand by...pana in ultima clipita...cand suna telefonul la 12 noaptea si zice, gata, ti-ai facut bagajul...plecam:))...Ce sa-i spui stai un pic...te conformezi...si asa...la 3 dimineata stai in cumpana: sa mai dorm 2-3 ore sau sa-mi fac bagajul...si te intinzi frumos in pat...asteptand sa sune ceasul la 6 dimineatza....Bun, sari din pat...si rapid...in 15 minute imbracarea, bagajul facut...si tust pe usa, ca sa nu intarzii...Capiata de somn cauti cheile de la masina, dai drumul la muzica tare, ca sa nu atipesti...si zburzi pe strazile singuratice ale Bucurestiului matinal spre locul de intalnire....Ok, am ajuns, toata lumea era mahmura, nimeni nu dormise in noaptea precedenta, deci nu eram singura...si ne imbarcam in masinute...spre Cheile Gradistei, alaturi de Maia, catelusa care ne-a insotit; o zvapaiata, ce ne-a facut sa oprim de cel putin 3-4 ori....Eh, in loc sa ajungem in 2 ore jumate, am ajuns in 5:))

Am mancat, ne-am cazat...ne-am odihnit cam 2-3 ore...si...ce facem? Pai, primul lucru am tintit...piscina de la hotel....mmmmmm, dar costumul de baie, era printre putinele si importantele lucruri care le uitasem in viteza de dimineatza....dar cum pentru orice exista solutii....am gasit...si tusti cu totii la piscina...Deja ne vedeam aruncandu-ne care mai de care spre superbitatea aceea albastra...dar surpriza...! Avusesem macar inspiratia sa incercam apa., era congelator, asa ca am migrat cu totii catre jacuzzi si sauna, nu inainte de a gusta toata lumea ...saritura mea fortata....in mijlocul ghetarului:)) Grav...imi venea sa-mi pun plapuma pe mine, cand am iesit....:))



Deja planurile pentru a doua zi, erau in malaxorul capsoarelor noastre...stabilisem ca inchiriem atv-uri si ca vom merge pe traseul Cheile Gradistei-Pestera-Magura-Curmatura...Ne-am reamintit cum un bun prieten, cam pe acelasi traseu, sarise de pe atv, inainte ca acesta sa se pravaleasca intr-o vale destul de adanca, proptindu-se intr-o capita de fan:))....Rasete , dar vai de el...si acum cand isi aduce aminte, rasul lui nu prea e colorat:))

Seara a fost una previzibila, desi stabilisem sa ne incingem la un joc de remi...(ca celalate jocuri le lasam acasa, eu, responsabila cu aspectul asta...deh, ce sa-i faci...viteza:))....in final, am jucat la nivel ideatic, fiecare in lumea viselor...Aerul de munte a fost de vina....si noi toti, zbuciumatii orasului, care nu punem geana pe geana, in mod normal, decat la ore tarzii in noapte...ete ca am aterizat la somn rapidamente....


A doua zi, insa, am compensat leneveala de cu o zi in urma, ne-am inchiriat 3 atv-uri si am pornit la drum, eu si zapacitul de Alex eram primii, ca deh stiam locurile, doar pe acolo copilarisem....si ce a urmat a fost distractie in toata regula...Am sarit pe toate vaile...Alex, nu eu pe langa el;....am luat toate curbele super riscant; s-a stricat minunatia de atv, fix , pe culmea cea mai abrupta; am incercat duritatea pietrelor pe partea noastra stanga....intrucat virajul brusc nu i-a reusit si am aterizat cu totul si cu hardughia aia de fier aproape pe noi;...am intrat pe albia unui vechi rau, care secase, pana sus in varful padurii, tot crezand unii din noi, ca trebuie sa ajungem la un drum....Da de unde! Am vizitat locurile in care copilarisem, desi casa se pare ca se demolase demult, dar marul si corcodusul inca mai erau in picioare, aplecati de greutatea ramurilor incarcate de fructe, dar si de anii care-i arcuiau in jos....Ciudata senzatie, sfredeleam cu privirea fiecare centimetru in speranta ca intalnesc orice familiar, insa si cu un sentiment profund...de indepartare...Totul era acum parcelat, garduri ingradeau si trasau acum o vale intreaga, ce altadata era populata de doua casute aproape lipite una de alta...As fi vrut sa urc la vecinii de pe celalalt deal, sa le bat la usa si sa le spun, suntem noi, Cristina si Andutu....dar Alex era deja marcat, si am abandonat ideea....incercand sa nu ne pierdem buna dispozitie de pana atunci....Am plecat cu ochii indreptati spre casele prietenilor din copilarie, cu dorinta de a reveni curand.....Din Magura, am coborat pana jos aproape de Zarnesti, la cariera de piatra, alegand traseul spre Curmatura....A trebuit sa abandonam atv-urile, si sa mergem pe jos, nemaiputand sa pacalim bariera care delimita inceputul parcului Piatra Craiului...Peisajul este unul spectaculos, stanci inalte pana la cer...trasau un defileu de piatra, ce altadata sigur a fost albia unui rau/parau....Stanci abrupte, negre, albe, rosiatice te copleseau prin semetia lor, fiind strapunse in diverse locuri de goluri negre....ce ascundeau in sanul lor...pesteri misterioase...unele cunoscute, altele necunoscute....Ne-am oprit sa mancam la o casuta rosiatica, ce adapostea salvamontul, privind doi alpinisti, ce-si intindeau coardele sa escaladeze acea fatada dreapta lucioasa si total neprietenoasa, dar care le pusese vointa la incercare....Priveau in sus, atenti, iar hotararea din gesturile lor arata ca nu se vor lasa coplesiti de aroganta stancii...Turistii se opreau si ii priveau in drum spre Curmatura, in tentativa lor de a escalada "batrana doamna".... Spre seara ne-am intors la Cheile Gradistei, pentru o noua incursiune la piscina, care era la fel de inghetata...

Mandra de mine ca am abandonat laptop-ul acasa, am remarcat ca ceilalti n-au avut puterea, asa ca luni seara ne-am inghesuit la receptie cu toti, ca sa-si urmareasca mail-urile, in timp ce eu cu obstinatie am refuzat sa ma uit macar ... Daca am reusit 2 zile sa nu ma mai gandesc la toate problemele profesionale, nici macar n-am vrut sa existe tentatia de a ma apropia de ele...asa ca i-am privit distrata cum se transformasera in micii negrii pe plantatie...Daca creierasul meu era linistit, asa l-am lasat, privind afara cum noaptea si frigul impresurasera muntele....Din cand in cand mai priveam spre laptop cum se desfasura pe multe pagini un contract, ce in final, stiu ,va urma sa ajunga la mine,...dar nu atunci; zilele urmatoare....

Receptia hotelului era arborata cu trofee vanatoresti, articole de anticariat, tablouri lipsite de vreo valoare, dar care pareau a masca bine atmosfera vetusta a unui colt de incapere; insa, in amalgamul acela de obiecte mai mult sau mai putin originale...mi-a atras atentia o fotografie inramata a unei femei trecuta de 40 de ani...Erau trei cuvinte scrise, pe acea sticla ce imbraca rama... ...Nu am indraznit sa intreb receptionera cine era femeia aceea, a carei privire pierduta si trista, indreptata intr-o parte, se odihnea pe un piedestal de marmura, chiar deasupra semineului....Probabil ca existenta ei fusese marcata de acel loc...Am parasit incaperea si ne-am indreptat spre hotel, rapusi de oboseala si de duritatea aerului rece de afara...In dimineata urmatoare urma sa plecam...


S-a facut ora 9 dimineata, stabilisem cu toti sa ajungem la Castelul Rasnov, apoi sa mergem in Predeal sau Sinaia, sa ne plimbam cu telescaunul sau telecabina, spre deliciul prietenilor veniti din State, printre care se afla si o tanara domnisoara, plecata in urma cu 11 ani, ce nu apucase sa-si cunoasca tara natala...Recupera usor usor, auzind-o cu toti cum gandea cu glas tare...cum ar fi sa ma intorc in tara?! Ei, da, bucurie pentru prietenul ei, si bucurie chiar si pe chipurile noastre, care abia o cunoscuseram...

In final, n-am mai ajuns la Rasnov, foamea tragandu-ne spre Office in Predeal sa ne linistim stomacelele ce dadeau semne de nervozitate...Ohoho si ce am mai stavilit-o....apoi, ca niste greieri bortosi, ne-am fi intins pe iarba la o mica lectura cu ochii inchisi, dar nu, ne-am indreptat spre tele-scaun...Ei acesta nu a fost un episod chiar pe gustul meu, dar cum frica te indeamna la lucruri marete, ete ca m-am suit....Cred ca am indoit fierul ala, dar si bratul lui Alex, care se stramba de ras, vazandu-ma ce zambet larg aveam pe toata fatza....Am devenit vorbareatza instantaneu....n-am privit in jos, pe cat posibil....si nu mi-am intors capul spre cei din spatele nostru, chit ca auzeam rasete sau tipete...Am ajuns teafara si nevatamata sus la cota 1450, unde frigul ne-a cam incercat...Totul era pustiu, cativa turisti...si in rest...o liniste mormantala...Priveam cu totii spre punctul de pe versantul din fata noastra...spre Cruce, care abia se intrevedea intre nori negrii ce se aglomerau ....Prea tern era totul, asa ca am coborat foarte repede....in intampinarea noastra iesind vesela Maia, catelusa alba, ce plansese cand ne-a vazut ca o lasasem jos, in bratele lui Nea Bebe...

Drumul spre Bucuresti a fost fara peripetii, cu muzica data tare si cu zbenguiala prin masina, Alex conducand la intoarcere, in stilul lui caracteristic, sportiv;)...Mi-am sunat prietenele, cum am ajuns in Bucuresti, inainte sa-mi recuperez masinutza, planificand intalnirea si depanarea intamplarilor, ce nu fusesera inca povestite...Agitatia din Bucuresti ne-a readus pe toti la starea noastra naturala...Reveneam intr-o lume nebuna, pe care o iubeam, pe cat o uram...dar ne simteam "acasa"...

O rupere de ritm citadin, intr-un crampei de rai...si totusi, la munte, a existat un singur gand care m-a tinut prinsa de Bucuresti...un gand... ce va dezvalui subiectul urmatorul post...:) Pana atunci poate reusesc sa postez niste poze facute la munte...

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

4 comentarii:

Irina spunea...

Sa stii ca astept poze, mai ales cu tine julita in coate:)). Si daca ai avea instantanee chiar din momentul caderii de pe ATV ar fi si mai bine:))

DMC spunea...

Baietii n-au fost pe faza, sa-mi faca poza la saltul meu minunat:)), dar pozele vinnnnnnnnn....:*

Anonim spunea...

Hi man

It is my first time here. I just wanted to say hi!

DMC spunea...

Enjoy it:)!