My first

E 0:22, marti, de fapt, deja miercuri, 26 august. In cateva ore plecam in vacanta. De obicei, imi vine inspiratia mai tarziu in noapte, dupa 1-2. Momentan, scriu intr-o agenda mica, sunt curioasa daca o sa o termin pana la intoarcere. Scriu cu rosu. N-am mai scris de ceva timp cu rosu. Imi placea culoarea, mai ales de la corecturile profesorilor. Mi se parea o culoare mai altfel... nu pentru oricine. Si scriu in agenda, pentru ca inca mi se mai pare impersonal sa scriu direct la calculator. Asa am facut mereu pana sa ajung la tastatura.
Anyway, am zis ca trebuie sa inaugurez si eu blogul... nostru... cumva. Doar ca eu sunt mai haotica in ganduri, deci mai greu cu structuratul ideilor.
Azi a fost oricum o zi agitata. N-am fost niciodata asa inaintea vreunei plecari. De exemplu, imi faceam bagajele intr-o ora, azi mi-a luat 4 ore. Si de data aceasta, am si uitat chestii, nu neaparat vitale, pot si fara (ma refer la oja si la ceara de par, imaginati-va "tragedie", pana si eu rad de mine). O sa dau vina pe raceala, care sper sa treaca de la sine cand o sa simta marea.
Mie imi trece totul de la mare, ma linisteste si ma elibereaza. Mereu vorbesc cu ea cand sunt acolo. Si anul acesta o sa am sa-i spun multe, iar ea o sa le inghita cu totul si le va face uitate (ha, Mel are niste pungulite de plastic frumoase).
Revenind, eu si marea suntem prietene bune, si cu scoicile, si pescarusii si nisipul. Si incep sa-mi aduc aminte de cum imi povestea cineva ca m-ar vedea la mare, tragand din tigara si tinand tigara putin mai in sus.
Pe acest cineva n-o sa-l las marii, pentru ca nu o merita si nici nu stie sa o iubeasca. Ori eu cand impart anumite lucruri cu anumite persoane, iar acestea nu stiu sa le aprecieze sau nu le inteleg, atunci mi le iau inapoi si le tin doar pentru mine.
As vrea sa vad delfini, insa nu stiu daca o sa am eu norocul asta, stiu ca va veni ziua cand voi inota cu ei.
So... eventual ne mai auzim de-acolo sau dupa. Inca 5 ore si suntem pa-pa.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

To you.

Stiu ca am stiut intotdeauna. Pe scurt. Recunosc ca am stiut de cand s-a pus prima data problema. Si am mintit. Da, am mintit. Am inceput prin a ma minti pe mine. Pentru ca daca eu credeam, asa era mai usor sa creada si ceilalti. Apoi te-am mintit pe tine. Si la sfarsit...am mintit restul lumii noastre.
Pentru ceva timp, a functionat, minciuna a tinut.

1.De ce am mintit: Am mintit pentru ca era mai usor de suportat si pentru ca vroiam sa cred ca minciuna e adevar si nu invers. Cu toate ca stiam, speram sa nu fie asa, speram sa mai existe o sansa sa ma insel in ceea ce stiam. Am vrut sa pictez realitatea cu culorii mai frumoase, mai vii, culorile unui tablou de valoare. Am vrut sa fie acel tablou, capodopera, care dainuie.

2.Cu ce am mintit: Am stiut uratul adevar si pentru ca nu am vrut sa il aceept l-am camuflat in altceva. Ce am stiu? Am stiut ca nu va merge...pur si simplu. Imi era mai usor sa creez si sa traiesc o minciuna, decat sa accept crudul adevar.

3.Ce s-a intamplat: A functionat treaba un timp, destul de bine chiar, apoi mai greu, dar mergea inainte. Apoi a stationat. Dupa care...tine-te, a luat-o la goana inapoi.
Si mai stiu si ce am simtit cand s-a spart buba cu minciuna. Macar daca o spargeam mai devreme, dar nu, am lasat-o sa creasca, pana cand a bubuit. Si a facut din capodopera mea un mare kitch.

Concluzia: Cel mai mult ma doare ca m-am mintit pe mine. A ramas acum dezgustul, sila, umilinta, si multa tristete. M-a sfasiat.
Asa ca, imi cer scuze mie, ca m-am amagit si ca mi-am provocat atat suferinta.

To you…I don’t love you anymore...

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

New look or new concept

Intrucat zilele acestea gandurile mele sunt extrem de amestecate, neputand inca sa exprim ceea ce simt , m-am gandit ca un nou concept al acestui blog, ar fi o idee minunata. Asa ca, in cateva zile, imaginea si continutul  vor cunoaste o noua perspectiva. 
Personal, am pornit pe acest drum, manata de  un imbold launtric de a ma exprima intr-un alt mod decat cel obisnuit, dar si la sugestiile prietenilor mei. De aceea, m-am gandit sa le dau posibilitatea sa-si astearna gandurile, in aceste pagini, facand primi pasi spre viitoare pagini personale.
Sper sa dureze, doar cateva zile, vizualizarea de noi template-uri, iar primele invitatii au pornit deja catre cele mai bune prietene...:)
Revin dupa ce ma voi limpezi; mai sigur, dupa vacanta......

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Uite-o, Nu e!(II)

Numarul "3" are conotatii biblice, se spune ca e numar cu mare insemnatate, pentru cei care sunt evlaviosi, dar si pentru superstitiosi...Departe de mine de a diminua simbolistica acestui numar sau de a o arunca in derizoriu, insa nu cred ca, in cazul dat, am sa gasesc vreo explicatie de orice natura ar fi ea...

1. prima data poti spune ca a fost ghinion;
2 a doua oara poti spune ca a fost coincidenta;
3. a treia oara este categoric...facatura.

Aaaaaa, si sa nu uit, cele 3 intamplari s-au desfasurat in timp, la o distanta de aproximativ 3 luni. Nu m-a lovit paranoia, nu am devenit peste noapte nici pioasa, si nici superstitioasa, dar clar ...remarc stupiditatea acestei intamplari.

Cum o fi sa-ti ridice masina, cam din acelasi perimetru, in intervalul mai sus-mentionat?
Ati putea spune, n-ai parcat cum trebuie.Mi-am spus-o si eu prima oara. A doua oara mi s-a parut cel putin ciudat, iar azi, a treia oara, am explodat! Din multitudinea de masini, A MEA iese in evidenta...ARE LIPICI, vorba unui prieten care s-a amuzat copios! Altora li s-a parut mai mult decat dubios. Si toti, imi spun, nu le poti face nimic.......? BA DA!

Prima oara mi-am zis asta e, ai gresit platesti, desi si atunci circumstantele puteau fi comentate; a doua oara m-am infuriat, pentru abuzul clar, si in multitudinea problemelor de care ma ocup, tocmai pe a mea am scapat-0 din vedere, si, s-a dus termenul de contestare; a treia, insa le va fi "cu noroc" domnilor politisti, desi sunt mai mult decat convinsa ca problema este in alta parte...firma de ridicat masini...ILCOR SRL. De ei promit, public, ca ma voi ocupa! Si acum, imi suna in cap, vorbele desantatului care se numea patron, si care mi-a spus..."lasati domnitza, nu va suparati, ca stim numarul si nu va mai ridicam masina!" O daaaaaaa, nu prea rar, ci regulat............ Daca ei spun ca aplica legea, si au, vezi doamne, paravanul politiei; legal, am sa le demonstrez cam ce putere poate avea un contribuabil nemultumit ...Probabil ca nu voi schimba nimic, insa ma vor tine minte.

Data trecuta am promis ca voi face un anumit lucru si pentru ca n-am uitat, subliniez: Oricui din sectorul 6 caruia i se ridica masina de catre Politie si doreste sa conteste procesul verbal in instanta, il asist "pro bono"!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Cheile Gradistei-Pestera-Magura-Curmatura-Predeal






  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

David Cook...o voce remarcabila

Daca sunteti printre cei care urmaresc emisiuni precum American Idol, America's got talent sau Britain's got talent, ati remarcat o multitudine de talente, care ulterior si confirma aprecieriile publicului si al juriului.

Unul din aceste reale talente, cu o voce extraordinara este si castigatorul de anul trecut al show-ului American Idol - David Cook, parand initial un pusti nonconformist cu o chitara, ce s-a transformat in cateva saptamani intr-un star, culegand laurii, meritat.

Primul sau single, "Light On" a fost un real succes de pe albumul de debut "David Cook", urmand "Come back to me", "Permanent", "Lie" nelasand in urma "This is time of my life" cu care a incheiat show-ul "American Idol 2008" drept castigator.

In asteptarea urmatoarelor single-uri, am postat cel de-al doilea single, care se bucura ca si primul de videoclip. Enjoy it!


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Nisipuri miscatoare...

Pasesti, uneori mai lin, alteori mai apasat, incercand sa-ti reglezi ritmicitatea miscarilor, chiar daca stii ca vei intalni si gropi ascunse si mogaldete inopinante, insa simti ca fermitatea pasului asterne o urma unica....Ai trecut pe acolo si amprenta trecerii tale ramane...Calea ce-o urmezi are o destinatie precisa, insa cea mai dificila parte a drumului abia urmeaza...Te indrepti spre zona "nisipurilor miscatoare"...acolo unde nu stii daca un pas ferm va afecta o pojghita firava...sau daca pasii plapanzi si rari, ce te intarzie, nu vor avea acelasi final...sa cazi pentru a te ridica mai puternic....

Ai tendinta de a-ti lua avant si a sari peste..., dar e timpul sa nu mai sari, daca vrei sa nu te mai ascunzi ... de tine insati... E timpul sa accepti ca trebuie sa-ti controlezi nerabdarea, asa cum ai invatat sa-ti controlezi impulsivitatea....Tot tu esti, insa mai matur...Nu te schimbi cu nimic, te completezi...Te redescoperi! Daca parcursul "nisipurilor miscatoare" se dovedeste a fi reusit...atunci poti disfruta momentul,...daca nu, vei mai avea de intampinat si altele....Pentru ca stii ca nimic din ce nu ai reusit odata, nu ti se va asterne lin a doua oara!..Menirea ta este sa reusesti pentru a te simti implinit...Daca aceste "nisipuri miscatoare" te-au ingenuncheat, pe urmatoarele sigur le vei parcurge fara gres, ca va fi a doua, sau a treia....incercare ! Important este ca-ti doresti cu ardoare!

Nu ai voie sa te afunzi, nu ai voie sa te temi, nu ai voie sa repeti la infinit saltul peste...Vine momentul cand fie reusesti, fie mergi mai departe...E greu sa parcurgi toti pasi, e greu sa te vezi ingenuncheat, e greu sa mergi mai departe....dar uneori e absolut necesar! Si cel mai greu este sa stii ca pana atunci ai reusit mereu ....dar de data asta e diferit... e sensibil, e fragil si e frumos...Iti poti permite sa pierzi sau esti indeajuns de puternic sa castigi? Poate da, poate nu...dar poti resimti, deja, adierea unui sentiment unic...prin toti porii.

Oricum ar fi ... merita ca ai incercat...sa-ti gasesti fericirea, asa cum, categoric, merita sa incerci ...in continuare...daca nu ai gasit-o inca!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

The Yellow Smiley Face...

E un filmulet realizat pentru un festival de scurt metraj, Portable Film Festival...: "Fata galbena" de Constantin Popescu...(dati click aici)



"Foca" imi zicea mai devreme, ca ne face neamul de ras,...asta ca e el internaut,...dar se stie cati fac si mai rau de atat:))....Cei doi tot mai au ...instructiuni...:))

Incredibil, dar adevarat....:))

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Un crampei de ... rai


Am reusit sa evadez 3 zile, la munte, dupa o reteta deja cunoscuta...eu si zapacitu meu de var...facem planuri, din timp, ...si ramanem in stand by...pana in ultima clipita...cand suna telefonul la 12 noaptea si zice, gata, ti-ai facut bagajul...plecam:))...Ce sa-i spui stai un pic...te conformezi...si asa...la 3 dimineata stai in cumpana: sa mai dorm 2-3 ore sau sa-mi fac bagajul...si te intinzi frumos in pat...asteptand sa sune ceasul la 6 dimineatza....Bun, sari din pat...si rapid...in 15 minute imbracarea, bagajul facut...si tust pe usa, ca sa nu intarzii...Capiata de somn cauti cheile de la masina, dai drumul la muzica tare, ca sa nu atipesti...si zburzi pe strazile singuratice ale Bucurestiului matinal spre locul de intalnire....Ok, am ajuns, toata lumea era mahmura, nimeni nu dormise in noaptea precedenta, deci nu eram singura...si ne imbarcam in masinute...spre Cheile Gradistei, alaturi de Maia, catelusa care ne-a insotit; o zvapaiata, ce ne-a facut sa oprim de cel putin 3-4 ori....Eh, in loc sa ajungem in 2 ore jumate, am ajuns in 5:))

Am mancat, ne-am cazat...ne-am odihnit cam 2-3 ore...si...ce facem? Pai, primul lucru am tintit...piscina de la hotel....mmmmmm, dar costumul de baie, era printre putinele si importantele lucruri care le uitasem in viteza de dimineatza....dar cum pentru orice exista solutii....am gasit...si tusti cu totii la piscina...Deja ne vedeam aruncandu-ne care mai de care spre superbitatea aceea albastra...dar surpriza...! Avusesem macar inspiratia sa incercam apa., era congelator, asa ca am migrat cu totii catre jacuzzi si sauna, nu inainte de a gusta toata lumea ...saritura mea fortata....in mijlocul ghetarului:)) Grav...imi venea sa-mi pun plapuma pe mine, cand am iesit....:))



Deja planurile pentru a doua zi, erau in malaxorul capsoarelor noastre...stabilisem ca inchiriem atv-uri si ca vom merge pe traseul Cheile Gradistei-Pestera-Magura-Curmatura...Ne-am reamintit cum un bun prieten, cam pe acelasi traseu, sarise de pe atv, inainte ca acesta sa se pravaleasca intr-o vale destul de adanca, proptindu-se intr-o capita de fan:))....Rasete , dar vai de el...si acum cand isi aduce aminte, rasul lui nu prea e colorat:))

Seara a fost una previzibila, desi stabilisem sa ne incingem la un joc de remi...(ca celalate jocuri le lasam acasa, eu, responsabila cu aspectul asta...deh, ce sa-i faci...viteza:))....in final, am jucat la nivel ideatic, fiecare in lumea viselor...Aerul de munte a fost de vina....si noi toti, zbuciumatii orasului, care nu punem geana pe geana, in mod normal, decat la ore tarzii in noapte...ete ca am aterizat la somn rapidamente....


A doua zi, insa, am compensat leneveala de cu o zi in urma, ne-am inchiriat 3 atv-uri si am pornit la drum, eu si zapacitul de Alex eram primii, ca deh stiam locurile, doar pe acolo copilarisem....si ce a urmat a fost distractie in toata regula...Am sarit pe toate vaile...Alex, nu eu pe langa el;....am luat toate curbele super riscant; s-a stricat minunatia de atv, fix , pe culmea cea mai abrupta; am incercat duritatea pietrelor pe partea noastra stanga....intrucat virajul brusc nu i-a reusit si am aterizat cu totul si cu hardughia aia de fier aproape pe noi;...am intrat pe albia unui vechi rau, care secase, pana sus in varful padurii, tot crezand unii din noi, ca trebuie sa ajungem la un drum....Da de unde! Am vizitat locurile in care copilarisem, desi casa se pare ca se demolase demult, dar marul si corcodusul inca mai erau in picioare, aplecati de greutatea ramurilor incarcate de fructe, dar si de anii care-i arcuiau in jos....Ciudata senzatie, sfredeleam cu privirea fiecare centimetru in speranta ca intalnesc orice familiar, insa si cu un sentiment profund...de indepartare...Totul era acum parcelat, garduri ingradeau si trasau acum o vale intreaga, ce altadata era populata de doua casute aproape lipite una de alta...As fi vrut sa urc la vecinii de pe celalalt deal, sa le bat la usa si sa le spun, suntem noi, Cristina si Andutu....dar Alex era deja marcat, si am abandonat ideea....incercand sa nu ne pierdem buna dispozitie de pana atunci....Am plecat cu ochii indreptati spre casele prietenilor din copilarie, cu dorinta de a reveni curand.....Din Magura, am coborat pana jos aproape de Zarnesti, la cariera de piatra, alegand traseul spre Curmatura....A trebuit sa abandonam atv-urile, si sa mergem pe jos, nemaiputand sa pacalim bariera care delimita inceputul parcului Piatra Craiului...Peisajul este unul spectaculos, stanci inalte pana la cer...trasau un defileu de piatra, ce altadata sigur a fost albia unui rau/parau....Stanci abrupte, negre, albe, rosiatice te copleseau prin semetia lor, fiind strapunse in diverse locuri de goluri negre....ce ascundeau in sanul lor...pesteri misterioase...unele cunoscute, altele necunoscute....Ne-am oprit sa mancam la o casuta rosiatica, ce adapostea salvamontul, privind doi alpinisti, ce-si intindeau coardele sa escaladeze acea fatada dreapta lucioasa si total neprietenoasa, dar care le pusese vointa la incercare....Priveau in sus, atenti, iar hotararea din gesturile lor arata ca nu se vor lasa coplesiti de aroganta stancii...Turistii se opreau si ii priveau in drum spre Curmatura, in tentativa lor de a escalada "batrana doamna".... Spre seara ne-am intors la Cheile Gradistei, pentru o noua incursiune la piscina, care era la fel de inghetata...

Mandra de mine ca am abandonat laptop-ul acasa, am remarcat ca ceilalti n-au avut puterea, asa ca luni seara ne-am inghesuit la receptie cu toti, ca sa-si urmareasca mail-urile, in timp ce eu cu obstinatie am refuzat sa ma uit macar ... Daca am reusit 2 zile sa nu ma mai gandesc la toate problemele profesionale, nici macar n-am vrut sa existe tentatia de a ma apropia de ele...asa ca i-am privit distrata cum se transformasera in micii negrii pe plantatie...Daca creierasul meu era linistit, asa l-am lasat, privind afara cum noaptea si frigul impresurasera muntele....Din cand in cand mai priveam spre laptop cum se desfasura pe multe pagini un contract, ce in final, stiu ,va urma sa ajunga la mine,...dar nu atunci; zilele urmatoare....

Receptia hotelului era arborata cu trofee vanatoresti, articole de anticariat, tablouri lipsite de vreo valoare, dar care pareau a masca bine atmosfera vetusta a unui colt de incapere; insa, in amalgamul acela de obiecte mai mult sau mai putin originale...mi-a atras atentia o fotografie inramata a unei femei trecuta de 40 de ani...Erau trei cuvinte scrise, pe acea sticla ce imbraca rama... ...Nu am indraznit sa intreb receptionera cine era femeia aceea, a carei privire pierduta si trista, indreptata intr-o parte, se odihnea pe un piedestal de marmura, chiar deasupra semineului....Probabil ca existenta ei fusese marcata de acel loc...Am parasit incaperea si ne-am indreptat spre hotel, rapusi de oboseala si de duritatea aerului rece de afara...In dimineata urmatoare urma sa plecam...


S-a facut ora 9 dimineata, stabilisem cu toti sa ajungem la Castelul Rasnov, apoi sa mergem in Predeal sau Sinaia, sa ne plimbam cu telescaunul sau telecabina, spre deliciul prietenilor veniti din State, printre care se afla si o tanara domnisoara, plecata in urma cu 11 ani, ce nu apucase sa-si cunoasca tara natala...Recupera usor usor, auzind-o cu toti cum gandea cu glas tare...cum ar fi sa ma intorc in tara?! Ei, da, bucurie pentru prietenul ei, si bucurie chiar si pe chipurile noastre, care abia o cunoscuseram...

In final, n-am mai ajuns la Rasnov, foamea tragandu-ne spre Office in Predeal sa ne linistim stomacelele ce dadeau semne de nervozitate...Ohoho si ce am mai stavilit-o....apoi, ca niste greieri bortosi, ne-am fi intins pe iarba la o mica lectura cu ochii inchisi, dar nu, ne-am indreptat spre tele-scaun...Ei acesta nu a fost un episod chiar pe gustul meu, dar cum frica te indeamna la lucruri marete, ete ca m-am suit....Cred ca am indoit fierul ala, dar si bratul lui Alex, care se stramba de ras, vazandu-ma ce zambet larg aveam pe toata fatza....Am devenit vorbareatza instantaneu....n-am privit in jos, pe cat posibil....si nu mi-am intors capul spre cei din spatele nostru, chit ca auzeam rasete sau tipete...Am ajuns teafara si nevatamata sus la cota 1450, unde frigul ne-a cam incercat...Totul era pustiu, cativa turisti...si in rest...o liniste mormantala...Priveam cu totii spre punctul de pe versantul din fata noastra...spre Cruce, care abia se intrevedea intre nori negrii ce se aglomerau ....Prea tern era totul, asa ca am coborat foarte repede....in intampinarea noastra iesind vesela Maia, catelusa alba, ce plansese cand ne-a vazut ca o lasasem jos, in bratele lui Nea Bebe...

Drumul spre Bucuresti a fost fara peripetii, cu muzica data tare si cu zbenguiala prin masina, Alex conducand la intoarcere, in stilul lui caracteristic, sportiv;)...Mi-am sunat prietenele, cum am ajuns in Bucuresti, inainte sa-mi recuperez masinutza, planificand intalnirea si depanarea intamplarilor, ce nu fusesera inca povestite...Agitatia din Bucuresti ne-a readus pe toti la starea noastra naturala...Reveneam intr-o lume nebuna, pe care o iubeam, pe cat o uram...dar ne simteam "acasa"...

O rupere de ritm citadin, intr-un crampei de rai...si totusi, la munte, a existat un singur gand care m-a tinut prinsa de Bucuresti...un gand... ce va dezvalui subiectul urmatorul post...:) Pana atunci poate reusesc sa postez niste poze facute la munte...

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Atmosfera de vacanta...

Ma uit la dosarele de pe birou, la agenda care-mi indica ca am de lucru, fara dubiu, si privesc in gol...Vad un alpinist ce escaladeaza tumultul lucrarilor mele...El se pare ca poate, eu momentan nu mai vreau....ma misc din inertie...



E inceputul lui august si pare sa fi iesit din ritm, mintea zburandu-mi la o numaratoare inversa... 22, 21, 20, 19...asteptand clipa cand voi face...jump...in masina...spre alte meleaguri....Daca as putea controla senzatia de vacanta, care ma incearca, poate mi-ar fi mai usor sa ma concentrez, dar unde nu-i, nu-i...Asa ca am ales sa imbin utilul cu placutul si....daca tot trebuie sa muncesc atunci ...o fac exclusiv cand am chef...doua trei ore pe zi...



E relativ placut, sa te trezesti la orice ora, sa te duci la plaja, sa citesti, sa te uiti la filme, sa te plimbi pe la terase si prin parc, sa te vezi cu prietenii cu care de altfel nu reusesti in tot timpul anului, sa razi si sa te amuzi de orice iti trece prin minte, si credeti-ma ca ...imaginatia nu-mi joaca feste, sa lenevesti...si chiar sa te plictisesti...cu un singur gand....urmeaza sa plec in vacanta...Ei vacanta, cel putin pentru mine, este altceva decat ceea ce am scris mai sus, este ...explorarea de locuri noi...chiar daca asta ar putea insemna o oboseala fizica maxima... Incarcarea bateriilor tine de ...ceea ce pot descoperi, si nu de ceea ce se prezinta...Ma pot plictisi foarte usor in locuri mirifice, dar limitate...De aici poate si optiunea clara in a alege muntele intotdeauna inaintea marii...Muntele este constant altul, se dezvaluie intr-o multitudine de fatete, chiar daca ai fost in acelasi loc, de o mie de ori....este eternul mister...al unei lumi ce asteapta sa o (re)descoperi mereu...

Cu toate astea, anul asta, vacanta am ales-o intr-un locsor la malul marii...recomandat cu caldura...si care, pare a imbina calmul cu agitatia, noul cu vechiul, boemul cu modernul, pare a fi ceea ce ma defineste......nimic plat.......



Si totusi, muntele nu va fi in pierdere, anul asta voi ajunge sigur in locurile ce-mi amintesc de o copilarie de vis...animata de ghidusiile unor tanci ce descopereau libertatea...cataratul in copaci; saritura cu sania in paraul semi-inghetat; cataratul pe crestele muntilor; fuga de bunici si hranitul cu corcoduse o zi intreaga...; fuga de urs, ce-si anunta simtita prezenta prin vuietul tulnicelor de pe celalat deal; culesul ciupercilor; ochisorii calzi si umezi ai vacutelor, ce nu anuntau ca o coada sau un corn, te vor atentiona ca le superi; groaza si lacrimile siruite pe obraji pricinuite de agonia unui vitel, ce se sugruma cu propriul lat; joaca cu orice catelus ce-si abatea labutele prin fata casei, in cautare de prieteni noi; glasul bland al preotului satului care ne aducea carti si ne iubea ca pe proprii nepoti si nu in ultimul rand...iubirea imensa a bunicilor, ce se manifesta permanent si intercalat, intre asprimea bunicii si blandetea bunicului...Aceste locuri le-am mai revazut acum 14 ani, intr-o scurta vizita de 3 zile...si ma pregatesc sa ma bucur din nou de ele...cu aceeasi ochi jucausi, in care se intrevedea, acum mult timp, ce dracii urma sa facem, desi paream niste ingerasi...



Continuu, asadar, sa numar...18, 17, 16....Vacanta vineeeeeeee!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS