Mea culpa..."Ruga pentru parinti"


"IARTA-MA" este primul cuvant ce-ti insoteste lacrimile care-ti joaca in privire....este reactia la auzul unei vesti, ce-ti produce mustrari de constiinta...Ai gresit...si teama ajunge sa puna stapanire pe toata fiinta ta, genunchii se inmoaie, vocea iti tremura...iar gandurile iti susura chinuitor : oare nu o fi prea tarziu; oare n-am sa regret ca nu mi-am facut timp, oare n-am sa plang cu lacrimi necrutatoare, fara sa mai pot castiga cateva clipe...Iti iei inima in dinti si suni....prelung...pana cand o voce pierduta iti raspunde...incerci sa fii cat mai concis, sa nu-i iei timpul...si dintr-odata, ca un strigat de disperare...realizezi ca ai timp, ca nu conteaza ca e noapte, nu conteaza ca ai mult de lucru; nu conteaza ca trebuia sa te vezi cu prietenii pe care ii vezi mereu...nu mai conteaza nimic....ceea ce conteaza e sa mai ai putin timp...Raspunsul este pe jumate imbucurator, pe jumatate trist...ma simt mai bine, ne vedem maine....Acel maine suna implacabil si departe...Nici nu se pune problema ca maine sa te mai joci cu timpul...insa, pana maine, ramai cu gandurile ce te macina si cu teama....

E greu sa te intelegi, si foarte greu sa explici...de ce ....uneori, nu ne tinem de promisiunile facute... E un paradox; promiti ...crezand in ceea ce spui...si timpul trece...iar promisiunea se pierde...ii anulezi efectul...spunandu-ti pe moment: am o viata agitata; am nevoie sa ma distrez; am nevoie sa incerc sa umplu golurile; am nevoie de orice iti trece prin cap....Refuzi cu incapatanare sa-ti spui: am nevoie ca ceea ce ma reprezinta sa nu se termine...Nu vrei sa te gandesti vreun moment...ca viata ta este ciclica...ca parintii, tu, si, in viitor, proprii copii..se nasc, traiesc...si mor....Moartea nu este si nu va fi niciodata ... ceva ce poti schimba, intarzia sau anula...Asta ne defineste...temporalitatea...

E poate cel mai crunt sentiment posibil...sa realizezi ca, in viitor, cineva drag nu va mai fi...Si nu va mai fi, nu pentru ca te-ai suparat si nu-i mai vorbesti; nu pentru ca e plecat departe si nu-l mai poti vedea; nu pentru ca te dai la o parte din viata lui, pentru a fi fericit; nu pentru ca nu mai simti apropierea sufleteassca, ci simti doar abisul dintre voi...pur si simplu: NU VA MAI FIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII!

Acest gand, are momente cand te innebuneste... si ce faci? te lupti cu el si-l ascunzi...Si iti continui viata ca si cum n-ar exista...Asa se face ca promisuinile le dai uitarii, pentru ca fac parte din "ascunzatoare"....atata vreme cat totul se desfasora ca si pana atunci, inseamna ca "vestile rele" nu au aparut...Te minti, adica, si realizezi abia...cand suna un telefon...ca tot edificiul emotional creat pe "safe box" este pe cat de iluzoriu, pe atat de dureros... Oare vom invata vreodata cum sa ne ferim de suferinta, dar sa nu-i facem pe altii sa sufere?! Suntem indeajuns de egoisti, se pare, ca sa ne gandim si sa ne ferim de propria suferinta...

Va trebui sa ne infruntam propriile temeri, oricat de mari ar fi ele....si poate asa vom sti cum sa intampinam si..."vestile rele"...Nu vom fi niciodata pregatiti, insa cel putin nu ne vom invinui, pentru ceea ce n-am facut...

Ma rog Tie, Doamne, ca fiecare zi sa nu-mi aduca "vesti rele", iar voua, celor dragi sufletului meu, va rog sa ma iertati...pentru putinul timp...si VA IUBESC...!!!


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Minciuna...o tara a neputintei

"Minciuna are picioare scurte" si "O minciuna recunoscuta e pe jumatate iertata" ....se aude parca pierdut, in timp,...glasul bunicii... :)

Un conglomerat de vorbe si zicale mi-au ramas intiparite in minte, "vorbe" pe care le reproduc, frecvent, aproape ca pe un automatism verbal, sub privirele distrate, uneori mirate si, alteori, intrebatoare: ce inseamna; de unde le stii; chiar crezi in ele; etc.... Refuz de cele mai multe ori sa le spun povestea, este "povestea mea", doar...mai ingaim..."nu sunt superstitioasa, dar cred in mesajul transmis de ele...."

Am invatat de timpuriu, insa, ca "minciuna" nu este ceva cu care sa-ti doresti sa te confrunti sau sa fii confruntat....Ai mei nu au trecut niciodata peste o astfel de "scapare" ;)...Privind in ansamblu asupra tuturor formelor acestei "tare", de la micile minciuni de complezenta( ce faci? bine!...desi tu numai bine nu faci :)) ), la minciunile intentionate(vindicative si/sau salvatoare), la minciunile prin omisiune ;), la minciunile bolnavicioase ce culmineaza cu mitomania, intotdeauna m-a frapat o anume forma....minciuna insotita de tupeu...E prins cu mata-n sac, si tot spune ca nu-i asa...ca nu vezi bine, ca ti-ar trebui ochelari de cal, si ca, daca sta sa se gandeasca mai bine...."mata e in sacul tau" nu in al lui....Wow...Ramai stupefiat....parca iti vine sa opresti timpul in loc...si sa imortalizezi fiecare cadru: cand te minte, cand il prinzi, cand iti sustine vehement ca nu vezi bine si cand in final, ii aduci proba veritatii si te face fie nebun fie mincinos...crezand profund ca este o victima...

N-am sa spun ca nu toata lumea a incercat si si-a sustinut propriile minciuni, in toate formele, in diverse situatii, mai mult sau mai putin legitime, insa a sustine minciuna cu tupeu, in mod regulat, ba mai mult sa se simta si lezat....eu una n-am intalnit multi..., dar se pare ca in fiecare zi redescoper ...acest gen...Oricat de calm sau de impulsiv ai fi, reactia zic eu normala a celui care este pus in fata unei astfel de minciuni...este initial stupefactia, apoi banuiala ca ai putea tu sa gresesti....insa te repliez si in functie de temperament...astepti sa auzi argumente...

Ce nu pot eu sa inteleg, este cum oare cei care mint cu nonsalanta, in orice pozitie, repetitiv, fiind oricand cei mai aprigi sustinatori ai propriei cauze, nu se gandesc ca pot fi si verificati...Ceilalti isi pot da, relativ usor, seama ca este un fel de a fi, si nu o intamplare, si daca intr-o prima faza, au ramas consternati, ulterior sunt pregatiti ...

Ceea ce este insa cu adevarat tragic, este faptul ca cei care mint in felul asta, nu pot sa rosteasca, decat fortati de imprejurari, "imi pare rau, am gresit..."....Nuuuuuuuuu, si daca o spun, in sinea lor se cred nedreptatiti tinzand spre urme usoare de "manie a persecutiei"...Cineva are ceva cu ei!

Stiu si eu situatii: Nu e adevarat!N-am facut asta! mergandu-se pana in panzele albe cu minciuna initiala, dar asta in situatii limite....Nu e scuzabil, si poate ca de la caz la caz, poate fi chiar mai periculos, insa atata vreme cat nu te defineste minciuna, atunci poate fi explicabil...

Sunt situatii in viata cand iti alegi sa inveti cum sa minti, cat si in ce conditii; cum sa ajungi sa profesezi, mai ales minciuna prin omisiune....insa aceasta are menirea si trebuie sa ramana doar un "rol"; daca, in viata de zi cu zi, "rolul" ia locul "personajului" devine din ce in ce mai problematic sa mai prezinti credibilitate...si nu poate decat sa-ti dauneze...

Trist si adevarat, sunt destul de multi...cei care mint din neputinta: nu pot sa-si asume greseala!


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Interpretarea eronata a "semnelor"....unui barbat!

Acum ceva timp, cred ca in jur de 8 martie, am mers la un film cu subiect dedicat ...desi traducerea in limba romana a titlului filmului lasa mult de dorit..."Despre barbati, si nu numai..." . Evident ca titlul original: "He's just not that into you" spunea mult mai mult...iar noi, ca fetele, ne-am hotarat sa-l vizionam, dupa o zi, in care ne-am vazut la cafea si la o mica "barfa"....

Ideea filmului era cat pe ce sa darame...pagini intregi de telenovele.... in care fiecare femeie face o analiza la sange a "gesturilor", pe care un barbat le face sau nu le face in raport cu ea...Este subliniat faptul ca barbatii gandesc altfel; actioneaza diferit; isi complica existenta, de cele mai multe ori, din plictiseala; ca de esenta lor, sunt firi pragmatice...si sunt total diferiti de noi, femeile. Asa ca, o analiza a tuturor gesturilor lor, prin prisma gandirii feminine, nu poate duce decat la aberatii interpretative...Ei, daca vor sa transmita un mesaj, nu lasa loc la equivoc, trec la fapte....oricat de sensibili ar fi...Noua ne place sa ne ascundem in spatele unor posibile analize, atunci cand nu avem un raspuns clar....alimentand o reala iluzie, de cele mai multe ori...Ne place, nu ne place...filmul scoate in evidenta faptul ca "barbatii sunt de pe Marte, si femeile de pe Venus".(ca sa glumim un pic lol mai mult... )..Finalul filmului este insa unul comercial, ne vinde mincinos, dar frumos, ideea ca sensibilitatea si iubirea izbandesc si acolo unde premisele sunt potrivnice...

Nu spun ca sensibilitatea nu ar fi unul din cele mai frumoase simtaminte sau ca iubirea n-ar fi un sentiment sublim, dar mesajul filmului trebuia sa fie unul clar, si anume: "fetelor, treziti-va...nu mai faceti analiza gesturilor unui barbat, pentru ca daca el este interesat o va si arata, prin fapte...". Nu au nevoie de subtilitati pentru a incerca sa spuna ceva, si nu pentru ca nu ar fi capabili, ci pentru ca nu-si irosesc timpul....Asta nu inseamna ca nu exista un limbaj al trupului, atat la femei, cat si la barbati si/sau un limbaj neuro-lingvistic, la oameni, in general; dar noi, femeile, avem tendinta de a face "tantarul armasar"...Poate ca pragmatismul cu care ma confrunt in fiecare zi; poate ca spiritul analitic transformat in spirit sintetic; poate ca experienta de viata..... ma fac sa cred ca ideea filmului este una foarte sanatoasa...si ca mesajul este "nu exista "semne" ale barbatilor, in lipsa....faptelor"....


Eu chiar cred ca sensibilitatea si sentimentele cu adevarat frumoase nu trebuie irosite sau impartasite cu oricine, numai din nevoia de a ne simti impliniti....pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, realizam ca ne-am mintit....Poate ca nu e cea mai buna alegere, dar clar, la extrema opusa, e sa interpretezi "gesturi" care nu sunt facute sa transmita nimic real.......Jocul semnelor si al conotatiilor este o etapa ulterioara...si pigmenteaza o posibila relatie....


Asta nu inseamna ca nu sunt de acord cu ideea de final, insa nu-si avea locul acolo....era finalul din alt film....Da, sunt total de acord, ca atunci cand te indragostesti, faci lucruri care, de regula, nu-ti stau in fire; ca esti nevoit de multe ori sa renunti, pentru a primi ceea ce sensibil ai nevoie; ca relatia perfecta nu exista, si ca ea poate ascunde o prapastie reala intre parteneri...

Femeile, in esenta lor, sunt sensibile, chiar si acelea care par dure, diferenta este ca cele din urma, lasa deschisa poarta sufletului arareori si selectiv...Iar, barbatii care fac lucruri equivoce, atunci cand femeile sunt interesate de o relatie cu ei, nu o fac din sensibilitate si timiditate, ci pentru ca nu au disponibilitate emotionala si/sau nu sunt capabili, la un moment dat sau niciodata....


Filmul este de vazut atat de femei, cat si de barbati....dar este dedicat femeilor, care trebuie sa aiba puterea sa se amuze timp de 2 ore, intr-un real "dus rece"...razz!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Divin...



"Il Divo" interpretand "The Power of Love", un succes repurtat in anii '90 de Frankie Goes To Hollywood

"Il Divo" un concept muzical inedit, ce a pasit la inceput...pe un experiment incercat doar de personalitati din lumea muzicii; un pariu interpretativ castigat de cei 4 cu ei insisi; au surprins prin forta, sensibilitatea si originalitatea interpretarii de "cover-uri" ...si si-au confirmat valoarea odata cu aparitia primului lor album... wink

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Noaptea muzeelor...si un nou Concert Depeche Mode...down!

De ceva timp, se organizeaza..."Noaptea Muzeelor", un eveniment cultural de apreciat, in esenta lui, insa, a carui finalitate nu cred ca este atinsa...

Am sa incep prin a spune ca N-AM PARTICIPAT, si nu din vreo suparare prilejuita de un alt eveniment ce ar fi trebuit sa aiba loc, tot, ieri noapte, Concertul DEPECHE MODE, si care, din nefericire, s-a anulat....Nu te joci cu sanatatea, ar spune solistul de la DM...wink!

N-am sa inteleg de ce noi romanii ne inghesuim "la pomana" sub pretextul "cultivarii bunului gust" ...Ce ne opreste oare sa vizitam muzeele, in fiecare week-end, sau oricand avem timp liber? Oare 20 -30 lei e un pret atat de piperat, cat sa merite sa stam la cozi 2-3 ore...cand se anunta: "gratis, vizitati-ne"?! Banii astia ii aruncam pe geam, in fiecare zi, fara sa ne pese...; insa, cand e vorba sa ne dedicam timpul liber si altfel,...conteaza! Cred ca in sinea noastra...suntem destul de ipocriti...sa ne justificam, total neconvingator, nevoia de culturalizare...Sau poate ca simtim nevoia sa fim impinsi de la spate....pentru ca "spiritul de turma" sa-si faca simtita prezenta: Merg ca merge si prietenul meu, si prietenul prietenului meu.....etc....Oricum ar fi, nu am gasit o justificare plauzibila...pentru cei care stau la cozi, parcurg sali de muzee, fara a avea timpul si linistea necesara de a si reflecta asupra a ceea ce li se desfasoara in fata ochilor....... multi din ei, refugiandu-se, la final, in vreun bar sau club, discutand despre cum a fost meciul Steaua-Rapid... Oare atat de ipocriti sa fim incat sa ne spunem ca, uite. ...am alocat din putinul nostru ...si timp pentru a ne stavili, macar in parte, nevoia de o altfel de cultura....! Poate vorbeste comoditatea din mine, pentru ca niciodata n-am suportat sa stau la cozi, sau poate faptul ca...am crezut mereu...ca ceea ce are valoare, trebuie sa aiba si pret(sau sa fie "nepretuit", ceea ce nu echivaleaza cu zero)...."Gratis" sau "Pomana" sunt chestiuni valoroase, poate, din punct de vedere religios; laic, nu prea....
Partea frumoasa a unui astfel de eveniment, este ca orasul este impanzit de oameni; traieste, la o ora, cand, de obicei, este in amortire...Bucurestiul parea a fi un furnicar...nocturn..... smile

In privinta celuilat eveniment...concertul Depeche Mode...nu pot sa spun...decat ca mi-am propus "sa-mi pun in rama"...biletele...lol! Si nu e vorba doar de acesta, ci si de cel de acum 3 ani....Acum s-a anulat, pentru ca solistul a suferit de gastroenterita...; pe celalat l-am ratat printr-un salt cu masina in santul de pe autostrada Bucuresti-Pitesti...datorita unui tampitel prea obosit ca sa mai tina ochii deschisi, in timp ce conducea...lol Pe mine, ce-i drept, cineva acolo sus ma iubeste....n-am patit absolut nimic, acum 3 ani; iar anul asta , mi-a alocat un timp de odihna..., ceea ce nu a fost deloc rau...Si totusi, a fost sambata seara...wink!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Itinerarii "cu tematica" prin tara: Constanta...

"Tematica", in acest caz, inseamna exercitarea profesiei; o meserie aleasa tocmai datorita plajei largi de optiuni care ti le ofera....o meserie dinamica, explorativa, incitanta si evolutiva...Avocatura iti ofera posibilitatea sa stai la birou si/sau sa calatoresti; sa oferi sfaturi profesionale si/sau sa-ti sustii punctul de vedere sub presiunea argumentelor contrare in fata celui de-al treilea; sa descoperi zi de zi lucruri noi, ce depasesc sfera competentelor tale, si culmea sa trebuiasca sa le combati, ceea ce te obliga sa le inveti intai; sa-ti ofere independenta, nu inainte de a te invata ce inseamna dependenta; sa te oblige sa studiezi permanent si/sau sa-ti dea posibilitatea sa-i inveti pe altii....si as putea continua sa tot scriu....cu greu ajungand sa epuizez...ceea ce poate constitui un stil de viata, atunci cand pasiunea ia locul ...unei necesitati, obligatii sociale, un "dat":...trebuie sa muncesti!

Asadar, calatoria a avut destinatie Constanta si a inceput la 5 dimineata...Greutz tare sa te trezesti dupa 2 ore jumate de somn, dar avand in vedere ca ...nu conduceam eu, nu prea aveam cum sa intarzii...prea mult;)...Tup repede, echiparea, si sari in masina, alaturi si de Dee( prietena mea), care nu a rezistat tentatiei de a vedea marea... Am sperat sa mai atipesc prin masina, dar nu a fost chip....asa ca sub acordurile triste ale muzici grecesti, am privit cum mijesc zorii unei dimineti capricioase, ce prevestea...nori si ploaie...N-au intarziat primii stropi...Parea ca undeva in zare...vine potopul...Drumul pe autostrada intotdeauna m-a plictist cumplit...

Dupa Fetesti, era deja lumina, si pentru a ne smulge un zambet pe fatza, zorii acelei zilei ...ne-au intampinat cu imberbe raze de soare, cu un verde aprins al frunzelor de copaci, cu forfota oamenilor preocupati de a relua un ritual al fiecarei zile, preocupati de a ajunge la locul de munca.....Conversatia era si ea inceata si sacadata, amenintata de ...somnul care ne pandea, in fiecare clipa...Dar cum sa dormi, cand esti sofer, dar stai in dreapta...?! Deci, ochii mei erau din cand in cand directionati catre cel care conducea si care era profund atras de ganduri amestecate...Stiam cel preocupa, dar nu era momentul sa-l intrerup....In speranta ca atmosfera se va mai destinde, am inceput sa povestim, eu si Dee, ultima noastra calatorie la mare...si, nu stiu, cand am ajuns in Constanta...


Odata ajunsi acolo, atmosfera s-a mai animat:.....am ajuns noi, dar unde este tribunalul? Stiam strada, dar nu stiam exact locatia.... Ne-am spus..., nu-i nimic, intrebam,...si am avut proasta inspiratie sa intrebam pe niste domni, intr-o statie de autobuz, chiar la intrarea in oras....Raspunsul a fost unul previzibil: Nu suntem de aici... ! Pai da, ca ei erau navetistii... :)) Am pus pe seama oboselii, si intrebarea, si raspunsul....si am mai parcurs un bulevard....asteptand un raspuns elucidator...Pai sa nu va ganditi ca l-am si primit...nuuuuuuuu...decat ceva de genul:....drept inainte, la primul semafor la dreapta...si apoi, la al doilea semafor, la stanga, si mai intrebati:))...In final, am ajuns...in fata unei cladiri mult prea linsitite, insa ceasul arata doar 8 fara 10, deci mult prea matinali...Buuuuuun, am ajuns noi, dar unde gaseam sa bem o cafea... ? Am observat nu prea departe scris...cafea, ceai, mic dejun...si scris mare pe usa...deschis...Dar, doar asa, de amuzament, ca usile erau bine ferecate...Ne-am amuzat...si ne-am consolat cu ideea ca o vom bea mai tarziu...asa ca ne-am indreptat spre Tribunal, crezand ca o sa termin repede....Ehehehe...normal ca n-a fost asa, insa ai mei prieteni au achiesat ....si au stat in sala, ...privind, probabil, plictisiti si adormiti...proceduri, persoane, discursuri....si, in final, si pe mine ridicandu-ma si vorbind "limbi straine"...si nu o data, de doua ori...ca deh...judecatoarea a mai dorit sa-mi vina si adversarul, dar acesta n-a binevoit...Dupa ceva ore, am iesit din tribunal, cu o dorinta arzatoare de a bea nu o cafea, ci 2 mai mari....

Ne-am suit in masina si deja cu toti eram atenti la prima cafenea care ne iese in cale...Nimic interesant...asa ca, la un moment dat, am realizat ca sunt intr-o zona cunoscuta...eram in apropierea pietei Ovidiu...Stiam ca sunt cateva terase deosebite, insa eram si foarte aproape de Cazino...si mai ales de ...Mare....Am trecut cu masina prin apropiere, admirand frumusetea unei imensitati gri, agitata si intunecata...intr-o imensa contradictie cu soarele care scalda faleza...Era ca si cum razele lui se opreau acolo unde marea incepea...Am lasat-o in urma noastra, nedorind ca starea prietenului nostru sa se deterioreze, sub o priveliste melancolica...si am ajuns la terasa ...Un locsor primitor, la o rascruce de doua stradute, ce fusese inaltat pe un piedestal de lemn, cu scaune impozante si confortabile....cu mese micute, maro, ce imitau scoarta de copac ...si cu flori primavaratice...Nu ne-am asezat ...si bine am facut, pentru ca nu deschisese inca...Offffffffffff, cafeaua aceea ar fi fost atat de bine venita...! Ne-am mai invartit un pic si am ales urmatoarea locatie, Scoica...cu succes de data asta:)...Fiecare am comandat cate o cafea mareeeeeeee...si atat eu cat si Dee...asteptam momentul sa ii surprindem amicului nostru....un zambet, pentru a putea dezbate ceea ce-i aducea tristetea pe chip....N-a fost usor, dar am reusit...si avem credinta ca o vorba buna, o interpretare diferita si o explicatie noua...l-au facut macar sa reflecteze...si intr-un sens pozitiv...Macar, la intoarcere, starea lui parea a fi mai buna, acordurile muzicale ale unui nou CD inveselind atmosfera...Desi marea o lasasem in urma, si odata cu ea, si mica evadare din cotidian; ne simteam cu totii ca si cand avusesem o jumatate de zi de vacanta...Doar oboseala, parea ca ma apasa din nou, dar ziua, cel putin, pentru mine nu se sfarsise...Telefoanele erau semnul ca e nevoie de mine, cu diverse probleme, neputand sa-mi aloc un moment de odihna, in drum spre Bucuresti...Parca cineva mi-a auzit gandurile, si linistea a intervenit odata cu descarcarea bateriei de la telefon....Stiam ce va urma cand ajung la birou, dar macar 1 ora puteam sa stau relaxata, sa rad si sa ma zbantui, in masina...in compania celor doi prieteni, preocupati doar de cum ne vom petrece timpul liber in saptamanile viitoare...

Oricat de obositoare sunt aceste drumuri si oricat de scurte, pe atat de valoroase sunt...Iti dau senzatia ca spatiul in care iti petreci viata nu este unul limitat...Locuri si oameni noi, fie chiar intr-un context litigios, te imbogatesc sufleteste... Mi-a placut, ca de fiecare data, si urmatoare calatorie "cu tematica" va fi in curand...

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Compromisul...

O tema grea, perceputa cu nuante de alb si negru, initial; continuand spre un gri real...

Ideea de "compromis" a fost palpata in primele lecturi, ale unei copilarii avide de cunoastere, intr-o sete fulminanta de "nou"...Dintr-o perspectiva a impartirii categorice intre bine si rau, la acea vreme, .....notiunea de "compromis" era privita ca un "malum"... Istoria, literatura, tiparele sociale...iti inoculau, de timpuriu, ca cel care face compromisuri este un damnat, neexistand vreo distinctie si neexplicand existenta unui adjectiv permanent langa substantiv..."compromis necesar" ; "compromis minim si/sau major"...

Intiparirea ideei ca ai putea avea posibilitatea sa alegi in viata, sa te incadrezi, exclusiv, pe unul din cele doua paliere, paralele si antonimice, impingea ideea de "compromis" clar catre sfera intunecata a existentei unui om...

Odata cu primele experiente de viata, cu dezvoltarea personalitatii si cu perceptiile complexe asupra a ceea ce te inconjoara...intrevezi subconstient ..., initial, si apoi constient....ca nimic nu este alb sau negru absolut; bine sau rau pur; adevarat sau fals perpetuu....iar "compromisul" pare a fi uneori...."la liaison"...

"Tiparul" imprimat in subconstient, te indeamna sa faci, extrem de devreme, alegeri in viata, alegeri ce duc la decizii, ale caror consecinte nu ai cum sa le prefigurezi decat ideatic...Optiunea de a te incadra spre palierul alb....este aplaudata si sustinuta de parinti, de societate...totul parand sa conlucreze, aparent, spre reusita in viata; real, insa, spre un "safe box" utopic..., de care te vei agata, din pacate, mereu...

Exista insa si posibilitatea, ca destul de devreme, sa constientizezi ca una este ceea ce se doreste de la tine, si alta este ceea ce doresti tu de la tine si de la ceilalti...Pastrezi "tiparul" dar explorezi ceea ce depaseste marginile lui...Cresti, te dezvolti spiritual, devii matur ....si limitele "tiparului" se transforma in "principii", care usor, usor...sunt incalcate de alte "principii" intr-o evolutie fireasca a personalitatii tale...

E complicat sa-i faci sa inteleaga pe cei care te inconjoara, ca, spre exemplu, ideea de "justitie" nu se confunda cu "dreptatea", "etica" "religia", si nu neaparat, din considerente ideologice, ci pentru ca.....si aici...."compromisul" ar trebui sa fie "cheia" intelegerii noastre...

Atata vreme cat reusesti sa mentii "compromisul" la limitele "tiparului" ca pe o poarta spre exterior, vei putea sa explorezi absolut tot ceea ce e dincolo, fara teama de a nu te mai putea intoarce...De altfel, asa iti poti trai viata frumos, putand-o defini ca pe "o suma de compromisuri necesare si minore", doar ceea ce excede putand sa te transforme intr-un "damnat"...

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Prostul pana nu-i fudul, nu e prost destul!

Sunt nervoasa, recunosc, de fapt iritata...Prostia intotdeauna mi-a repugnat, dar cand o regasesc in vecinatatea mea, sub titulatura de asa-zisi "prieteni", atunci ma infurie cumplit...Si asa cum spuneam mai sus, de parca nu ar fi de ajuns ca sunt prosti, mai sunt si fuduli...."Epateaza" prin kitsch, aere, lipsa de un elementar "basic" educational; se invart intr-o viata mediocra in care evident se vad "minunati si extraordinari" si au impresia ca asta este si perceptia celorlalti...despre ei, chiar daca este evident ca statutul de tolerat, este singura scuza pentru care nu le spune nimeni, inca....OUT! Ete, ca am spus eu azi, OUT,......am inceput curatenia de primavara...desi cam tarziu, in cazul "prostilor mei", dar, s-a umplut paharul....

Mi-e ciuda pe mine, uneori, ca am, fata de asa-zisi prieteni, bunavointa si intelegere mai mult decat trebuie, desi sunt constienta de multe ori de asta. Mi s-a tot spus ca sunt oameni care nu merita si ca eu gresesc, dandu-le posibilitatea sa gafeze din nou, din nou, din nou...Am recunoscut ca daca i-am considerat o data prieteni, inseamna ca am vazut eu o parte buna in ei, si ca nu intorc spatele usor....Dar, cel putin n-am uitat, ca din cand in cand, mai trebuie facuta si "curatenie"... cu atat mai mult cu cat e vorba de "tolerati", adica "cei care erau deja pe tobogan in jos..."

Cat tupeu sa ai: sa te lauzi ca te plimbi prin tari straine, ca nu te imbraci decat de la magazine de firma, ca esti mare director....daca te ridici de la masa si nu-ti platesti consumatia?! Nu zic, se intampla; uiti, esti ametit, esti indragostit...etc, dar cum o fi sa o faci intentionat si apoi nici macar sa nu-ti ceri scuze, ca ai fost "descoperit"...Ba mai mult, sa auzi stupefiat cum articuleaza: "ei, mi-am adus aminte a doua zi, dar .....", tu vorbind cu el dupa 5 zile!!!! Probabil ca ar fi trebuit sa li se spuna: " ne scuzati ca v-am interpelat, dar, stiti, v-am platit consumatia si ne-a facut placere, ca ne-ati luat drept fraieri!!!!!!!!"Eeeeeeeeeee...ete ca au avut nesansa sa ma satur sa platesc, alaturi de inca cativa, si peste, fara sa verific....Si "surprise", i-am prins...pe unii, ca nu sunt singurii;...mai am "clienti"... Ca trec cu vederea; ca sunt intelegatoare; ca mai in gluma, mai in serios, te atentionez, si tu sa tot perseverezi in prostie...e ca si cum m-ai insulta..si reactia vine negresit...Da, n-am ce face, nu pot sa nu ma enervez...insa n-am sa ma obosesc sa le explic absolut nimic...Nu mai merita...Prostii in final raman cu prostii...nu-si depasesc conditia!

Spuneam ca mi-e ciuda, pentru ca in astfel de situatii, realizez ca era in puterea mea sa-i ignor de la inceput sau sa-i trantesc dintr-o privire sau dintr-o vorba, ca la asta ma pricep cel mai bine...Si asa, mi se reproseaza ca am, uneori, o privire care ingheata!

Aviz prostilor : nu va mai intersectati cu mine; nu mai zic, sa ma mai si provocati...ca voi avea deosebita placere sa va arat cum e sa primiti "ignore" live, spre deliciul publicului, care va intercepta grimasele de pe chipurile voastre...Nimic nu-l enerveaza pe un prost, decat atingerea adusa asa zisei lui "imagini" :))...



  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Sanatatea fizica isi cere, uneori, drepturile...sau...Premisele....acestui blog. IV.

Si ultima premisa... si cu aceasta inchid parantezele deschise, pentru a reda ce a fost, continuand intr-un viitor post, cu ceea ce este:

"Sanatatea fizica isi cere, uneori, drepturile...

A existat in cursul anului trecut o fraza care m-a amuzat copios, desi, clar smulsa din acest context, se poate considera un leitmotiv al modului cum am inteles sa-mi administrez propria stare de sanatate...Aceasta fraza : ...."Pentru ca vreau si pentru ca pot"....lol...am auzit-o in circumstante hilare, ce-i drept, dar care la momentul cand scriu aceste randuri....sublinieaza modul, cel mai clar, cum am inteles, mereu, sa tratez propria mea sanatate...din pacate, in dauna altor aspecte ...

Trebuie sa recunosc ca am avut intotdeauna o curiozitate maxima in ceea ce priveste propria-mi persoana...."Studiul de caz" a inceput inca de timpuriu....ce simt, cum sunt, cum reactionez, cum interactionez, etc...Metoda care a dat intotdeauna rezultate...in a primi raspunsuri ...a fost "impingerea propriilor limite"...si descoperirea altora....intr-o continua cursa spre ... altceva nou...fara sa ma gandesc ca mai trebuie sa acord si....relas....pentru a merge mai departe....

Premisa initiala a constat intr-o descoperire facuta de timpuriu, pe care am inteles-o mai tarziu...si anume ca, in cazul meu, cel putin, puterea psihicului, a mintii in general....imi poate controla sanatatea fizica...Copil fiind nu am inteles ca forta cu care ma opun ideii ca as putea fi bolnava, ca as putea sa stau in pat sau sa ma duc la doctor, poate face miracole...si asta s-a intamplat decel putin doua ori....si numai atunci cand teama si revolta mea a atins cote maxime....


Oricum ar fi, plecand de la aceasta premisa...cu trecerea timpului....am inceput sa fac propriile mele descoperiri.....Totdeauna cei din jurul meu s-au intrebat de unde atata energie, de unde atata optimism, de unde atata forta....si, am incercat sa le explic, ca toate astea dintr-o reala cunoastere de sine...smile Forta cu care ii induci psihicului ca trebuie sa realizezi anumite lucruri, ca esti capabil "sa muti munti" in atingerea scopurilor propuse iti da un elan de neinteles pentru marea majoritate...Daca tu insuti esti constient ca este nevoie de sacrificii si ca esti capabil de ele, atunci nimic nu-ti poate sta in cale, nici macar ...teama....care se transforma, in astfel de circumstante, in curaj si in atitudine ...

Poate e de necrezut, dar, bolnava n-am fost mai niciodata; odata la 2-3 ani, o raceala foarte puternica, si in ultimul timp, momente de epuizare fizica...Anul trecut cred ca a fost prima oara cand am simtit ca e nevoie de mai multa relaxare, ca trebuie sa ajung sa ma impac cu ideea ca trebuie sa mai las "motoroasele sa se odihneasca"....destul de greu de realizat si destul de greu de administrat astfel de momente...A fost nevoie de multe momente de reflectie, care mi-au adus in prim-plan o problema, pe care mereu am ascuns-o in sinea mea, pentru ca nu era ceva cu care sa ma impac....Nu credeam ca "un moment de pauza" este ceea ce am nevoie; simteam ca inca "pot si vreau" sa merg mai departe...

Semnale de alarma, razlete, am mai avut; iar anul asta am inceput sa imi pun reale semne de intrebare...de ce nu ma pot relaxa; de ce creierasul meu este in continua miscare; de ce tind mereu sa ajung intr-un punct maxim de epuizare, pentru a ceda... De ce aceste intrebari, dintr-odata? Pentru ca am inteles ca a venit momentul "sa-mi acord un timp de liniste, de calm, de odihna" pentru a putea sa-mi iau un avant mai puternic...

Asadar am inteles ca a venit momentul de "relaxare", dar nu l-am pus si in practica...motiv pentru care "fizicul" a dat primele semne de "relaxare"....si a fost foarte explicit...."down"....vreau sa ma odihnesc, chiar daca tu tot amani acest moment.....Ai transmis deja informatia ca te vei relaxa, dar nu o faci....asa ca am eu grija de asta....si ieri, de fapt, de alaltaieri.....mi-a demonstrat cum e ....sa preia controlul..lol...Mi-a transmis o durere infernala de cap....si un refuz de a mai dori in apropriere: televizor, computer, telefon, muzica, lumina, carti, mancare....singurul panaceu fiind....somnul....Ete, cum am dormit eu, cu pauze mici, ce-i drept, 24 ore...
In final, oricat de puternic ai fi psihic, fizicul isi mai cere drepturile...wink"

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Optimismul si zambetul...sau... Premisele....acestui blog. III.

In continuare :

"Optimismul si zambetul...

"smile...cat de putin ne trebuie ca sa fim fericitzi...Un zambet, un gand bun, un prieten alaturi, o melodie noua, un film interesant, o carte incitanta, o calatorie, un succes fie el si de moment, o mana intinsa catre cineva care are nevoie de ajutor, o privire incurajatoare....toate astea, fiecare sau toate la un loc, si in plus....: iti implinesc viata... ! smile Important e sa vezi intotdeauna "partea plina a paharului"...Micile bucurii de zi cu zi...sunt calea spre ceea ce credem noi ca trebuie sa descoperim: "Fericirea", care, asa cum spunea cineva intelept, nu este "destinatia finala", ci "calatoria"....smile

Daca avem privilegiul de a putea face ce ne place, in cea mai mare parte a timpului; daca nu suntem inchistati in sabloane sociale; daca avem senzatia, ca indiferent cat de prinsi suntem in ciclul vietii, putem evada oricand...nu poate decat sa ne diferentieze de marea majoritate...si sa ne consideram privilegiati...

Fiecare avem propriul sistem de valori, suprapus, in parte, pe ceea ce societatea ne prezinta ca un "dat"...Disponibilitatea noastra de a avea "mintea si sufletul deschis", de a ne imbogati cu idei si valori noi, de a renunta la unele si de a agrea altele, sub o singura constanta : A fi uman...cred, ca este, raspunsul la cum putem fi fericiti, in fiecare zi...

Umorul, sub toate formele sale, da forta fiecaruia dintre noi, culminand cu "auto-ironia": .....puterea de a rade de propriile noastre fapte; de a ne amuza de intamplari pe care le-am trait.... intr-un cuvant..." de a face haz de necaz
smile"

A fi optimist nu te scuteste de suparari, de dezamagiri, de regrete, de lacrimi, ci doar te invata sa te bucuri de viata si de oameni, in continuare...si sa privesti inainte...cu zambetul pe buze spunandu-ti "Ceee ce nu te doboara, te intareste
"smilesmilesmile

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Aparentele... sau... Premisele....acestui blog. II.

Intr-o evidenta stare de ...introspectie...la acel moment.

"Aparentele...

Exista "un joc" pe care, la inceput, il invatam... pe parcurs il experimentam .....si in final, il pierdem sau il castigam ...in viata; "jocul aparentelor" ne duce de la agonie la extaz...si invers...

Plecand de la familie, prieteni, colegi, iubiti...totul poate avea multiple conotatii...in incercare de a te defini, de ati cunoaste limitele, de ati infrunta temerile si de a castiga lupta ta cu viata...

Se spune ca azi, suntem niste oameni civilizati, ca am depasit arhaica "lupta pentru supravietuire", in care viata e vazuta ca o jungla....Fals....Si, asta, o putem vedea in fiecare zi la tot pasul...Singurul aspect ce ne distinge sau ne propulseaza ca persoane evoluate, acum, fata de vremuri stravechi, este "jocul aparentelor"...un joc pe care il exersam si pe care incercam sa-l descifram, in fiecare zi...

Tipam dupa simplitate si... ne dorim complexitate...; suntem incitati si tanjim dupa profunzimea scopurilor nobile si... ne antrenam in valtoarea pasiunilor de moment pentru a simti ca traim...; vrem totul si nu vrem nimic...; este eternul principiu al dualitatii noastre, principiul contrariilor care ne definesc... Intre Da si Nu, intre Bine si Rau, intre Moral si Imoral...ne petrecem cu adevarat viata, sperand ca, in final, vom putea spune :"am fost un om mai bun decat am lasat sa se vada "

Avem nevoie de propriul nostru "joc" pentru a simti ca evoluam, avem nevoie de propriile noastre provocari pentru a sti cine suntem; avem nevoie de suferinte, deceptii, lacrimi pentru a ajunge sa ii intelegem pe cei din jur; avem nevoie tot timpul de ceea ce nu avem, pentru a ne dovedi ca putem fi mai buni...
Si totusi, de multe ori, indiferent de ce avem nevoie, ...ne dorim ...liniste, calm, intelegere, dragoste neconditionata...fie doar in intervalul cat ne incarcam din nou bateriile ...pentru a continua sa ne luptam cu noi insine sau sa ne luptam cu ce ne inconjoara, dintr-o dorinta fireasca de a transcede rutina, banalul, cotidianul ...

Ne place, nu ne place, "aparentele" ne definesc, iar daca suntem stimulati de acest "joc"...in sinea noastra nu ne dorim decat sa ajungem sa credem ca cei pe care ii iubim ne aprecieaza pentru ceea ce suntem fara "masti", cu bune si cu rele...

Fiecare din noi isi traieste viata, cum crede, insa cred ca cel mai frumos si-o traiesc cei care-si pot spune, la final:
" Am pierdut, am castigat, am suferit, am cazut, si m-am ridicat/
Intotdeauna m-am condamnat si m-am iertat;
Am crezut, m-am indoit, am ras, am plans si m-am inselat /
Viata mea a fost mereu intre bine si rau / intre paradis si infern / cu teama in mine si cu norocul prietenul meu."( Te voy a contar mi vida - Julio Iglesias) "
.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

ARYA...un ghemotoc negru:)... sau... Premisele....acestui blog. I.


Spuneam, in primul post, ca...premisele "jurnalului online"...s-au intrevazut prin publicarea lor pe net, de la inceputul anului si pana in luna martie, in diverse momente, cand fie de bucurie, fie de tristete, fie de reflectie, am simtit nevoia sa ma exprim si ...altfel. Le voi posta , incepand de azi, pentru ca ma reprezinta si au venit din suflet....

"ARYA...un ghemotoc negrusmile

Sfarsitul anului 2008 si inceputului noului an....mi-a intarit unul din principiile de viata "never say never": ...Arya, in varianta initiala "Negrutz"! Nu va ganditi decat la o vietate tare "razboinica", desi numele nu are nici o legatura cu "Ares"...mai tarziu constatand ca inseamna "spirit liber"...

Un ghemotoc negru, de 5 luni, imi zburda prin casa, de cand am acceptat sa o gazduiesc pentru cateva zile, pana i se intorc stapani...
Sa spun ca nu am agreat "niciodata" pisicile...decat pe cele de "talie mare"?...Era un adevar pana nu demult...

Din dorinta de a face o mare surpriza, am complotat impreuna cu sor-mea si am cautat o pisicuta neagra...de rasa! Am fost extrem de eficiente, si, intr-o zi... am gasit-o; am cumparat-o si ne-a fost livrata....ceea ce s-a dorit a fi de "rasa Bombay" si s-a dovedit a fi "pisica neagra de padure"(hihihihihihihihi)...Pana aici, nimic special, gandindu-ma ca am facut un gest frumos...si ca n-am sa fiu nevoita sa ma imprietenesc cu ea...doar , cel mult , cand o sa merg in vizita...

Ei, si a venit ziua, cand, in peisaj, a aparut "Arya"... au urmat vizite dese, in care noi doua "socializam"...mai niste mangaieri, mai vreo 2-3 zgarieturi, pana am zis ca, gata, ne-am imprietenit....hihihihihihihi...asa ca, din tot sufletul, am zis...da, poate sta cu mine cateva zile, cat sunteti plecati...Ei, si de aici incepe...istorioara...

Mi-a fost "livrata" pentru a doua oara...dar de data asta permanent...si la domiciliu, cu intregul ei "trusou"....insotit de explicatii: ce mananca, unde doarme, ai grija cu... si sa nu ne-o pierzi!

Va inchipuiti cat de bulversata am fost, cand, primul gest pe care l-a facut Arya...a fost sa inspecteze intreaga casa, neiertand globurile din brad...sau cataratul pe biblioteca...

In prima seara "n-a socializat" cu mine absolut deloc, decat a venit si s-a culcat la capul meu....atenta la fiecare miscare pe care o fac...Nesansa ei a fost ca am citit toata noaptea si ea mititica a motait, in speranta ca n-am sa o deranjez, privind-o, ca sa fie nevoita sa deschida ochii...

Dimineata a fost de-a dreptul miraculoasa: o blanita pe fata si un piciorus de-al ei pe umar ...mi-a dat trezirea la fix, cat sa mai ajung la timp, la o intalnire programata dis-de-dimineatza, si care putea fi compromisa de somnul meu adanc de doar 2 ore...M-a lasat sa o mangai un pic si am fugit....M-am intors relativ repede, ca deh, aveam o "mica responsabilitate"...De atunci si pana azi cand scriu aceste randuri...au fost o adevarata distractie:... mi-a aruncat tot nisipul in baie; s-a ascuns in toate locurile posibile si imposibile; a alergat cu o viteza uimitoare, derapand pe parchet si aterizand in canapea; a topait in doua labute, pret de multe secunde, intr-o echilibristica demna de invidiat...doar, doar, mai apuca sa ma mai zgarie un pic.;..ne-am jucat; am ascultat muzica; m-a asistat atenta cand ma aranjam sa ies in oras; m-a marait cand nu mai vroia sa o "chinui" ; nu m-a bagat in seama, daca nu avea chef si am adormit, impreuna, cap linga cap....

Singurul lucru, care l-am reusit, a fost sa-i explic, cu tonul ridicat, ca "sus pe masa, nu are voie" si culmea a inteles....chiar daca cu miorlaituri si cu gherute prinse de piciorul mesei....totusi, nu a calcat "teritoriul"....

Dupa 4 zile nu pot decat sa spun ...ca mi-a mentinut zambetul pe fata, in tot acest timp; m-a facut sa rad si sa si plang, de durere, cu fiecare gheruta prinsa adanc in piele....Aaaaaaaa, am incercat sa ma joc cu ea, incercand sa-mi protejez mainile, dar nici nu m-a bagat in seama, asa ca, daca pretul "jocului" insemna cateva zgarieturi, mi-am asumat riscul. si sunt brazdata serios...de "atentiile ei" ....hihihihihihihihihihihi

Maine vor veni sa o ia, iar eu stau si ma intreb: cum am putut spune ca "niciodata" nu o sa-mi iau alt animalut decat ...un caine...Imi mentin pasiunea pentru caini, dar ... micuta Arya mi-a demonstrat ca acel "niciodata" nu e valabil...nici de data asta...

Acum doarme, iar eu, ma uit cu tot dragul din lume spre ea, intrebandu-ma...maine, oare, cine ma va mai face sa zambesc...? Simplu si complicat raspuns, dar ....inca, ma bucur de ziua de azi...
smile"

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Beginning...(multumesc, tata...)

Ideea de a-mi face blog a rasarit la inceputul acestui an, cand am simtit ca trebuie sa-mi astern gandurile, ideile, preocuparile....tot ceea ce-mi aglomereaza mintea, in fiece moment... Am prieteni care mi-au spus, ai un dar, ar fi bine sa te gandesti sa scrii o carte; asta si din multitudinea povestiriilor mele, traite sau relatate de altii, intr-un spirit atat hilar, cat si sarcastic... I-am ascultat, m-a flatat oarecum propunerea lor, dar n-am simtit ca a venit momentul, ca ma pot aseza sa astern cateva cuvinte...

Si totusi, la inceputul anului am inceput sa cochetez cu scrisul, incropind un jurnal pe net(pe care am sa-l postez aici, negresit), doar din dorinta de a vedea ce iese...insa, ideea de a-mi face cu adevarat blog, era inca departe, pana acum o saptamana...Ce s-a intamplat?! O imensa surpriza: ...stand, intr-o seara in fata laptopului, sunt atentionata ca am primit un mail; il deschid, vad acolo o invitatie de a accesa un blog...si spre marea mea surprindere ce vad: Tata si-a facut blog!!! Trebuie sa precizez ca tatal meu cocheteaza de 1 an de zile cu internetul, facand primii pasi, la un interval de cel putin 9 ani de cand eu am inceput...Dar nu e vorba despre asta! Tata s-a dovedit a fi mult mai deschis in a-si impartasi gandurile...catre lume. Un barbat la 52 de ani sub titulatura haioasa "un barbat in varsta" isi deschide sufletul, isi impartaseste pasiunile si probabil ca in viitor ...si temerile...cu cei care vor sa-i cunoasca "povestea"...si ii demonstreaza, in acelasi timp, fiicei lui, ca este un "om tanar", varsta neavand legatura cu simtirea :)

Pentru ca acesta a fost imboldul final, care m-a capacitat sa fac si ...acest pas, ITI MULTUMESC TATA!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS